Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ecaterina Andronescu

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că autorităţile au întâmpinat foarte multe dificultăţi în amenajarea claselor pregătitoare şi că după primul semestru se va face o evaluare în care va fi luată în considerare întoarcerea clasei zero la grădiniţă.

"Anul şcolar a început cu preocupările noastre pentru clasa pregătitoare. În urmă cu două-trei luni nu exista absolut nimic, nici bani, nici lucrările demarate pentru ca anul şcolar să poată să înceapă. De aceea eforturile au fost extraordinare şi din partea Guvernului, care a asigurat resursele, şi a celor care trebuia să pregătească această clasa pregătitoare. Niciun inspector nu a fost în concediu, a fost primul mesaj pe care l-am transmis. La fel şi directorii de şcoală. Acum sunt bucuroasă să anunţ ca clasa pregătitoare începe în condiţii normale, toate cadrele sunt calificate, sunt titulare, dar şi cei care suplinesc sunt cadre didactice calificate", a spus ministrul luni la Târgu Jiu.

Ea a precizat că au fost desfiinţate laboratoare de chimie sau fizică din şcoli sau au fost divizate săli de sport pentru a face loc claselor pregătitoare. "Am întâmpinat foarte multe dificultăţi şi s-au produs foarte multe perturbaţii, în sensul că există săli de sport care s-au divizat sau săli care şi-au schimbat obiectul de activitate întrucât trebuia să încapă aceste clase pregătitoare. Sunt laboratoare de chimie, de fizică din şcoli gimnaziale care au fost desfiinţate ca să facă loc claselor pregătitoare. Ne-a părut nespus de rău, pentru că cei care au decis ca această clasă să meargă la şcoală şi să nu rămână în grădiniţă cred că au greşit şi s-au produs o serie de perturbaţii", a mai spus ministrul Educaţiei.

Andronescu a precizat că după primul semestru se va face o evaluare, luându-se în considerare întoarcerea clasei pregătitoare la grădiniţă. "După primul semestru vom face o evaluare şi ne gândim să întoarcem clasa pregătitoare la grădiniţă. Ea să rămână în învăţământul obligatoriu pentru că este normal ca, înainte de şcoală, copilul să intre într-o formă de pregătire, dar, sigur, trebuie să înlăturăm aceste aspecte despre care am vorbit şi să redăm spaţiile destinaţiilor pentru care ele au fost făcute", a mai spus Andronescu.

Potrivit ministrului, suma investită de minister doar pentru mobilierul pentru clasa pregătitoare a ajuns la 26 de milioane de lei. sursa. cotidianul.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ecaterina Andronescu
DorohoiNews.ro, 18-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro