Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

studenti

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a solicitat miercuri acordarea de gratuitate pe mijloacele de transport în comun pentru studenţi în perioada 7-10 decembrie, pentru ca aceştia să-şi poată exercita dreptul de vot.

Totodată, ANOSR solicită acordarea unei zile libere pentru studenţi la data de 10 decembrie. Solicitările ANOSR au fost transmise printr-o adresă Guvernului, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerului Transportului şi Infrastructurii.

Potrivit ANOSR, studenţii care au plecat la studii în altă localitate decât cea în care au domiciliul stabil nu vor putea vota acolo unde studiază, chiar dacă au viză de flotant.

"Prevederile Legii Electorale Nr. 35/2008 îngrădesc posibilitatea de exercitare a dreptului de vot pentru sute de mii de studenţi români care studiază în altă localitate sau au venit la studii din altă ţară. Astfel, categoria cea mai interesată şi afectată de viitorul pe termen lung al ţării este ţinută departe de procesul electoral! Dat fiind faptul că legea poate fi modificată doar după alegeri, studenţii vor fi nevoiţi să facă eforturi financiare considerabile pentru a putea să se deplaseze în localităţile de domiciliu şi a-şi exercita dreptul la vot, dacă Guvernul nu va lua măsurile propuse", spun sursele citate.

ANOSR mai arată că "participarea scăzută la vot a tinerilor, la care Legea Electorală contribuie din plin, face ca deciziile clasei politice să răspundă prea puțin nevoilor pe termen lung ale societății". "Este inadmisibil ca din cauza intereselor politice unei categorii sociale să îi fie puse piedici în calea exercitării drepturilor garantate de Constituţie. ANOSR consideră că studenții ar trebui să poată vota acolo unde au reședința și trăiesc pe perioada studiilor", au adăugat cei de la ANOSR.

"Efectele legii electorale asupra participării tinerilor la vot sunt o rușine pentru democrația românească și un dezastru pentru orientarea clasei politice către nevoile pe termen lung ale societății. Vom cere modificarea legii, însă acest lucru nu se poate realiza, constituțional, înainte de alegeri. Între timp, este foarte important ca Guvernul să acorde gratuitate pe transportul în comun pentru a se asigura că studenții au posibilitatea să-și exercite dreptul la vot", a declarat preşedintele ANOSR, Mihai Dragoș.

Studenţii reclamă şi faptul că niciun partid politic nu a răspuns la "Scrisoarea Deschisă pentru Viitorul României", pe care au lansat-o la începutul lunii octombrie şi în care solicită, printre altele, o finanţare corespunzătoare a educaţiei, aceasta fiind cea mai profitabilă investiţie pe termen mediu și lung pentru un stat și un domeniu subfinanțat constant în ultimii ani. Sursa: realitatea.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

studenti
DorohoiNews.ro, 29-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro