Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

elevi_evaluarea_nationala

Pentru a creşte rata de promovare, o parte dintre inspectoratele şcolare pregătesc, începând chiar din acest an, două până la trei simulări pentru evaluarea naţională şi pentru Bacalaureatul din 2013.

Elevii din ani terminali, adică cei din clasa a VIII-a şi din clasa a XII-a, trec anul acesta prin mai multe sesiuni de simulare a celor două tipuri de examene naţionale din 2013, evaluarea naţională şi Bacalaureatul, după ce o parte dintre inspectoratele şcolare au decis să le verifice cunoştinţele din timp, pentru a avea note mai mari în vară.

În plus, notele de la aceste simulări, care cuprind teste la română, matematică, pentru evaluarea naţională, respectiv la toate probele de la Bacalaureat, vor putea fi trecute şi în catalog, dacă profesorii şi părinţii decid astfel, tocmai pentru a-i motiva pe elevi să înveţe mai bine.

O singură simulare în 2012

Dacă anul trecut a fost o singură „repetiţie“ pentru examenele din vară, în perioada aprilie-mai, anul acesta există judeţe unde elevii trebuie să treacă şi prin trei simulări, atât cei din gimnaziu, cât şi cei din liceu.

Este cazul judeţului Iaşi, unde primele testări încep de marţi, 11 decembrie, urmate de o altă simulare, pe 13 decembrie, atât pentru evaluarea naţională, cât şi pentru Bacalaureatul din 2013. În februarie va urma o a doua examinare la nivelul fiecărei şcoli, cu subiecte proprii, iar a treia va avea loc în aprilie şi va cuprinde subiecte din toată materia, stabilite la nivel de judeţ, pe baza subiectelor stabilite de Ministerul Educaţiei.

”Am decis să organizăm trei simulări pentru a putea face o evaluare pe traseu a elevilor şi să putem semnala din timp atât profesorilor, cât şi părinţilor problemele existente şi să le putem rezolva“,
a explicat pentru „Adevărul“ Camelia Gavrilă, inspectorul general de la Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi.

În ceea ce priveşte notele de la aceste simulări, Gavrilă a mai spus că a recomandat ca cele între 7-10 să fie trecute şi în catalog, „pentru a recompensa munca profesorilor, dar şi pentru motivarea elevilor“.

Calendarul examenelor naţionale din 2013


Primii care vor intra în testări sunt elevii care termină gimnaziul, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei.

Evaluarea naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a are loc în perioada 25 - 27 iunie 2013 şi va începe cu proba la limba română, urmată de limba maternă şi matematică. Pentru ei, anul şcolar se încheie în 14 iunie, iar înscrierea la examen se va face între 17-19 iunie.

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională vor fi afişate, în urma rezolvării contestaţiilor, în 3 iulie 2013.

Elevii din clasa a XII-a vor avea la dispoziţie două sesiuni de Bacalaureat în 2013, prima în perioada iunie – iulie, a doua în august-septembrie. Înscrierea la prima sesiune de examen are loc între 27-31 mai 2013, iar în cazul în care executivul va aproba ordonanţa privind introducerea Bacalaureatului profesional, liceenii ar putea alege şi acest tip de examen, în 2013.

Cursurile se încheie pe 31 mai, iar prima probă, examenul oral de limba română, va fi susţinută între 10-12 iunie 2013. Examenul oral de limbă străină se va susţine între 25-28 iunie. Probele scrise încep cu examenul de limba şi literatura română (1 iulie), urmat de proba obligatorie a profilului studiat (3 iulie) şi de proba la alegere a profilului şi a specializării (5 iulie).

Primele note la Bacalaureat vor fi afişate în 8 iulie 2013, iar după contestaţii se vor publica şi rezultatele finale, în data de 12 iulie.

Cei care nu trec examenele din vară se pot înscrie, în perioada 15-19 iulie 2013, pentru cea de-a doua sesiune de BAC, urmând ca examenele să aibă loc între 19-30 august. Primele rezultate se vor afişa în 2 septembrie, iar cele finale se vor publica în 5 septembrie, după soluţionarea contestaţiilor.

Anul acesta, în prima sesiune a examenului de Bacalaureat, au promovat 45,72% dintre candidaţi. Sursa: adevarul.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

elevi_evaluarea_nationala
DorohoiNews.ro, 11-12-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro