Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Elevii de clasa a XII-a se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte pregătirea pentru examenele la Bacalaureat. Din cauza emoţiilor care sunt mai greu de stăpânit, probele orale au fost dintotdeauna mai dificile decât cele scrise. RTV.NET vă vine în ajutor cu câteva sfaturi pentru a trece cu brio peste examenul de maturitate.
Sfaturile psihologului
Emoţiile sunt răspunsuri psihice de mare intensitate care presupun manifestări expresive, fiziologice şi subiective tipice. Odată cu apropierea examenelor, mai ales cele importante, elevii au trăiri interioare din ce în ce mai profunde.
„Sub nicio formă nu au cum să nu existe emoţii. Absolut orice persoană, indiferent că este la vârsta copilăriei, adolescenţei sau ca şi adult, în momentul în care se prezintă la un examen are emoţii, are nişte trăiri interioare şi corpul îi dă anumite semnale care marchează o stare de agitaţie şi de tensiune. E cumva normal să existe starea asta pentru că starea respectivă este şi mobilizatoare, adică nu e numai inhibitoare", a declarat, pentru RTV.NET, psihologul Alina Plăişeanu.
Această senzaţie de agitaţie nu trebuie să ducă neapărat la un rezultat mai slab. Ea poate să mobilizează organismul astfel încât toate procesele să fie la un nivel mai înalt de funcţionare.
„Energia mobilizatoare poate fi mai importantă decât energia inhibitoare. Starea de presiune, dacă e convertită corect, poate să aducă mai multe beneficii. O stare de relaxare şi de indiferenţă dimpotrivă poate să subevalueze importanţa examenului cu care se confruntă", explică psihologul.
Corpul şi creierul ştiu foarte clar ce au de făcut. În momentul în care elevii vor avea un subiect de rezolvat, ei vor putea selecta informaţia dacă au parcurs-o, deoarece aceasta rămâne stocată în memorie. Dacă au repetat şi au înţeles ceea ce au învăţat, le va fi mult mai uşor şi mai clar să reproducă.
Atunci când elevii se prezintă în faţa profesorilor la examen este bine să aibă o atitudine fermă, o atitudine în care să recunoască dacă nu ştiu, dacă greşesc, dacă se bâlbâie, că au emoţii, însă în acelaşi timp trebuie să fie foarte siguri pe ceea ce ştiu şi să susţină ceea ce au învăţat. Totodată, elevii nu trebuie să uite de respectul pe care trebuie să îl aibă faţă de dascălii care îi evaluează.
„Examenul oral aduce un plus de emoţie pentru că este oral şi cred că, indiferent ce trăire are elevul respectiv şi cum se simte în raport cu profesorul, este important să-şi gestioneze atitudinea înspre fermitate. Este mult mai importantă atitudinea cu care tu spui un lucru, decât ceea ce spui uneori şi ele se pot îmbina mult mai bine spre succes", a precizat, pentru RTV.NET, Alina Plăişeanu.
Un alt sfat important este acela că elevii nu trebuie să se grăbească. "Important este să-şi ia timp să se pregătească, să pregătească subiectul, să respire, să-şi ia timp să vorbească despre subiectul respectiv, adică cumva să fie atât de conştienţi de ceea ce spun încât să-şi audă gândurile şi să nu se grăbească", adaugă psihologul.
Şi părinţii au un rol extrem de important în pregătirea psihică a elevilor înainte de examen.
„Părinţii ar trebui să-i încurajeze şi să le spună că ei sunt acolo orice s-ar întâmpla şi că orice s-ar întâmpla se găseşte o soluţie. Suportul şi sprijinul părintelui face 50% din atitudinea copilului de la examen. Ştiind că are pe cineva care îl acceptă aşa cum e indiferent ce face, dar care îl sprijină şi îl ajută, e foarte important", spune Alina Plăişeanu.
Sfaturile profesorului
Obiectivul principal al examenului de Bacalaureat, proba orală, constă în modul în care elevii se exprimă, gândesc şi în maniera în care îşi expun ideile.
„De-a lungul celor patru ani de liceu, elevii au texte de literatură, noţiuni de literatură şi lecţii de comunicare. Examenul de competenţe lingvistice vrea să oglindească felul în care copiii percep un text literar, felul în care se exprimă, felul în care comunică. Acesta este rostul examenului, de a purta o discuţie pe o temă dată şi pentru a se vedea felul în care se exprimă, gândeşte, ce cultură, ce vocabular are la 19 ani un elev. Ei primesc un text la prima vedere, textul poate să fie literar sau non-literar, adică ficţional sau non-ficţional şi ei trebuie să îl citească expresiv, punctând, pentru că orice lectură care este expresivă face ca textul să fie mai bine înţeles. Când copilul termină liceul trebuie să citească cursiv, coerent şi să-i facă şi pe ceilalţi să înţeleagă", a declarat, pentru RTV.NET, profesorul Alina Cocu.
În ceea ce priveşte ţinuta vestimentară, elevii care se prezintă la probele orale ale examenului de maturitate „se pot îmbrăca tineresc, conform vârstei lor, dar cu decenţă".
18.05.2013 la 13:26
Pregatirea psihologica pentru probele orale inseamna, pentru unii profesori de colegiu, exercitiile precum statul la colt la matematica, incurajarea elevilor prin adresarea directa"prostilor, animalelor"la franceza, ori lectii de astrologie si magie la romana.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.