Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_01

Concursul de interpretare artistică pentru preşcolari „Do – Re – Mi”, desfăşurat în perioada 11-12 iunie 2013, şi-a tras cortina. Ajunsă la cea de-a X-a ediţie, competiţia a fost găzduită de Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi organizată în colaborare cu Clubul Copiilor şi Elevilor din Dorohoi.

La această ediţie au participat formaţii de preşcolari, din Dorohoi şi Botoşani. Evoluţiile micilor artişti au inclus solişti de muzică uşoară, grupuri vocale de muzică populară, dansuri moderne, dansuri tematice, solişti instrumentişti, solişti de muzică populară, jocuri muzicale, dans de societate, dansuri populare, dansuri din diferite zone ale lumii, grupuri vocale de muzică uşoară. Juriul, din care a făcut parte prof. Paula Gavriluţă – inspector şcolar de specialitate, prof. Irina Miron – directorul Clubului Copiilor şi Elevilor, prof. C-tin Dicu – coregraf, prof. Carmen Agrapinei – Colegiul „Grigore Ghica”, Valuţa Muraru – directorul Casei Municipale de Cultură, Claudia Chirilă – manager al Centrului de Asistenţă Socială „Jurjac”, membru în Consiliul de Administraţie al grădiniţei organizatoare, a avut o misiune extrem de dificilă, în condiţiile în care evoluţiile artistice s-au situat la cote artistice ridicate.

Consemnând câteva aprecieri ale participanţilor, printre care s-a numărat şi prof. Marcel Dupu – directorul Palatului Copiilor din Botoşani, am reţinut elogiile aduse unei asemenea manifestări artistice care reprezintă o emblemă pentru învăţământul dorohoian, ce stimulează sentimente, dezvoltă orizonturi culturale, determină competiţia între preşcolari şi independenţa în prezentarea scenică, atrage spectatori. Atât în prezentarea de deschidere, cât şi pe parcursul concursului, prof. Anişoara-Doinţa Dupu – director şi prof. Nicoleta Gavrilescu (prezentator), au ţinut să evidenţieze obiectivele competiţiei, printre care se numără şi acela de a descoperi şi de a pune în valoare copiii talentaţi din punct de vedere artistic şi de a-i familiariza de timpuriu cu scena.

„Concursul de interpretare artistică DO – RE – MI, a fost iniţiat de Clubul Copiilor şi Elevilor – director, la data primei ediţii, prof. Marcel Dupu şi de Grădiniţa Nr. 9. Un colaborator extrem de constant a fost, de-a lungul anilor Asociaţia PARENTIS. Repertoriile formaţiilor care au evoluat au fost diverse iar evoluţiile artistice s-au constituit într-o rampă de lansare pentru devenirea artistică a preşcolarilor.”, a declarat, pentru Dorohoi News, prof. Anişoara-Doinţa Dupu.

Prezentam clasamentul final al acestui concurs interjudeţean, la a cărui reuşită au mai contribuit ing. Costel Scripcaru (sunet) şi Sorin Ştirbu (foto-video):

1.Solişti muzică uşoară
Locul I – Airinei Maria Iustina, Grădiniţa nr. 8
Locul I – Cuţic Ioana, Şcoala Gimnazială ,,Al. I. Cuza”
Locul I – Secrieru Cosmina, Grădiniţa nr. 19 Botoşani
Locul II – Scripcaru Sebastian, Grădiniţa ,,Albă-ca-Zăpada”
Locul  III - Bucătaru Maria, Grădiniţa Nr. 8
Locul III - Puşcaşu Alexandra, Grădiniţa nr. 19 Botoşani
Locul III - Radu Alexandru, Grădiniţa Nr. 10
Menţiune - Nica Teodora, Grădiniţa nr. 19 Botoşani
Menţiune - Enciu Ioana, Grădiniţa nr. 19 Botoşani
Menţiune – Duet - Daria şi Matei Dumitrache, Grădiniţa nr.19 Botoşani

2.Grup vocal muzică populară
Locul I – Grădiniţa ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt’”
Locul I – Grădiniţa nr. 6
Locul II - Grădiniţa nr.8
Locul III - Şcoala Gimnazială ,,Al. I. Cuza”

3.Dans modern
Locul I –  Grădiniţa nr.6-,,Tarzan”
Locul II – Grădiniţa ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt’”- dans cu panglici
Locul II - Grădiniţa ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt’”-,,Gummy Bear”
Locul III - Grădiniţa nr.19 Botoşani -,,Samba florilor”

4.Dans tematic
Locul I –,,Hai la şcoală!”(nivel II), Grădiniţa ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt’”
Locul I -,,Poieniţa muzicală”(nivel I) - Grădiniţa Nr. 3
Locul I -,,Florile”(nivel II) - Grădiniţa Nr. 4
Locul II - ,,Ploaia” (nivel I) - Grădiniţa ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt’”
Locul II - ,,Nu mi-e frică de Bau-Bau” (nivel II) - Grădiniţa ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt’”
Locul II - Balet (nivel II) - Grădiniţa nr.19 Botoşani

5.Solist instrumentist
Locul I – Corolea-Ungureanu Maria,  Grădiniţa ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt’”

6.Solişti muzică populară
Locul I – Agrapinei Denisa, Grădiniţa Nr. 8

7.Joc muzical
Locul I –  Grădiniţa ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt’”

8.Dans de societate
Locul I –   Grădiniţa ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt’”
Locul II –  Grădiniţa nr. 8

9.Dans popular:
Locul I – Grădiniţa Nr. 6
Locul II – Grădiniţa ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt’”
Locul II – Grădiniţa Nr. 8
Locul III - Grădiniţa Nr. 21 Botoşani
Locul III - Grădiniţa Nr. 19  Botoşani

10.Dansul  popoarelor (country, ţigănesc, etno  etc.)
Locul I – Grădiniţa nr. 6
Locul II - Grădiniţa ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt’”
Locul III - Grădiniţa Nr. 19  Botoşani

11. Grup vocal muzică uşoară
Locul I – Grădiniţa nr.6 - fete
Locul I – Grădiniţa nr.6 - băieţi
Locul I – Grădiniţa Nr. 8 - ,,Piticii voinicii”
Locul II - Grădiniţa nr.6 - mixt
Locul III - Grădiniţa ,,Albă-ca-Zăpada”
Locul III - Grădiniţa Nr. 8 ,,Albinuţele”

12. Solist vocal muzică etno
Locul I - Onofrei Ştefan,  Grădiniţa ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt’”

 

DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_01Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_02Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_03Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_04Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_05Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_06Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_07Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_08Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_09Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_10Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_11Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_12Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_13Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_14Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_15Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_16Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_17Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_18Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_19Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_20Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_21Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_22Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_23Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_24Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_25Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_26Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_27Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_28Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_29Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_30Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_31Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_32Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_33Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_34Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_35Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_36Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_37Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_38Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_39Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_40Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_41Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_42Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_43Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_44Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_45Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_46Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_47Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_48Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_49Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_50Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_51Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_52Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_53Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_54Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_55Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_56Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_57Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_58Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_59Dorohoi-Concurs DO-RE-MI_60
DorohoiNews.ro, 13-06-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

13.06.2013 la 14:06

Felicitari micilor artisti!

13.06.2013 la 12:27

Felicitari organizatorilor, copiilor , cadrelor didactice si parintilor!Un spectacol de mare insemnatate!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro