Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

rezultate finale definitivat

Ministerul Educației a publicat, sâmbătă, rezultatele finale la examenul de definitivat în învățământ, după soluționarea contestațiilor.

Promovabilitatea la examenul naţional de definitivat în învăţământul preuniversitar este de 51,26 la sută după soluţionarea contestaţiilor, 3.409 dintre cei 6.651 de candidaţi reuşind să obţină note de trecere, de minim 8, la proba scrisă, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Comparativ cu rezultatele anunţate înaintea soluţionării contestaţiilor, pe 23 iulie, se constată o creştere a promovabilităţii de 3,43 la sută.

Cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţul Gorj - 82,35 -, iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi - 33,33.

Dintre candidaţii care au reuşit să promoveze examenul, 32 au obţinut note de 10, iar alţi 174, note între 9,50 şi 9,99.

Cadrele didactice care au promovat examenul naţional de definitivare au dobândit dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Candidaţii înscrişi la examenul de definitivare au avut de susţinut două probe. Prima, care s-a desfăşurat în perioada ianuarie - iunie, a constat în susţinerea a două inspecţii speciale la clasă şi a avut caracter eliminatoriu. În urma acesteia, din totalul celor 8.567 de candidaţi înscrişi, au reuşit să se califice pentru a doua probă, scrisă, din data de 18 iulie, 7.889 de candidaţi. S-au prezentat la examenul scris 7.400 şi au finalizat proba 6.651 de candida-i.

Pentru sesiunea din acest an, MEN a decis ca nota minimă de promovare a examenului naţional de definitivat în învăţământ să fie 8 şi nu 7.

O altă noutate adoptată de MEN a fost acordarea dreptului de a participa la acest examen şi debutanţilor cu un an vechime la catedră.

La nivelul județului Botoșani procentul de promovabilitate, după contestații, a crescut de la 39,6% la 43,24%. Examenul a definitivat a fost susținut de 111 candidați.

Vezi rezultatele finale, Click AICI!

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

rezultate finale definitivat
DorohoiNews.ro, 27-07-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

29.07.2013 la 22:27

Daca esti profesor, de ce nu stii regulile de punctuatie? Nu ai voie sa gresesti. Trebuie sa stii, cand se pune virgula si cand se scrie cu litere mari.Atunci, sa ceri 3 puncte in plus.

29.07.2013 la 22:20

Pe vremea cand am sustinut eu definitivatul, invatai toata vara. Nu stiam de concediu, nici de altceva. Acum, insa acest examen este privit cu superficialitate si nu se invata suficient. Este si prea devreme, poate ar trebui schimbata si data sustinerii lui, ca sa fie mai mult timp de invatat.Si mai este un aspect. Nu toti profesorii au harul pentru aceasta meserie si nu toti au facut o facultate in modul cel mai serios. Au facut ca sa fie facuta ( facultatea ) sau banii i-au facut cu diploma. Si atunci ne intrebam:incotro calitatea invatamantului ? Raspunsul este:analfabetism. Pacat, mare pacat!

28.07.2013 la 11:24

Va mirati de notele elevilor la B.A.C ? Daca profesorii nu sunt capabili sa obtina note bune ce pretentii mai avem ca un elev sa obtina nota maxima la BAC , cand profesorii care-l invata nu sunt capabili sa ii indrume si sa-i ajute. Toti vor sa mergi la ei sa faci pregatire in particular. Incompetentilor pune-ti mana pe carti ca din vina voastra invatatamantul se duce de rapa. Unii isi merita salariile mici pe care le au. Mare pacat de profesorii care munces din greu pentru performantele elevilor, aia da profesori. Bine ar fi sa se plateasca in functie de performante.

27.07.2013 la 14:55

unde ma pot adresa daca am o nota cu 3 puncte mai mica?e o aberatie. doar in romania se poate intampla.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro