Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Începând cu a doua jumătate a lunii august, în toate unitățile de învățământ din județ vor fi făcute inspecții pentru a se vedea dacă acestea sunt pregătite pentru a primi elevii în condiții optime în noul an școlar.
„În a doua jumătate a lunii august avem o inspecție care va fi realizată și coordonată de către Instituția Prefectului, împreună cu DSP-ul. Vor fi vizitate toate unitățile de învățământ și astfel vom vedea în ce stadiu sunt pentru a începe noul an școlar. Apoi la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie, avem inspecția tematică, inspectorii teritoriali vom merge în unitățile de învățământ să vadă dacă au finalizat toate demersurile pentru asigurarea condițiilor optime pentru anul școlar viitor", a declarat Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean.
Șefa ISJ susține că responsabilitatea pentru asigurarea condițiilor din școli revine autorităților locale din fiecare localitate. „Primarii au garantat că se vor ocupa de școlile pe care le au în subordine astfel încât copiii din comunitatea lor să aibă condiții pentru a învăța", a adăugat Mihaela Huncă.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.