Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

microbuze-scolare

Ministerul Educaţiei a declanşat procedurile pentru achiziţionarea de microbuze şcolare, suma avută la dispoziţie permiţând cumpărarea a cel puţin 600 de autovehicule, a anunţat sâmbătă, la Piteşti, ministrul Remus Pricopie. Totodată, împreună cu Ministerul Finanţelor se caută soluţii pentru decontarea cheltuielilor de transport ale cadrelor didactice navetiste din învăţământul preuniversitar, începând de anul viitor.

Ministrul Remus Pricopie a menţionat că achiziţia de microbuze şcolare va continua şi în următorii ani, mai ales că o parte din parcul auto existent urmează să iasă din uz.

„Am făcut toate demersurile împreună cu colegii din Guvern, am identificat o sursă de finanţare şi în momentul de faţă avem 76 de milioane de lei, iar estimarea noastră este că vom reuşi să achiziţionăm cu aceşti bani minim 600 de microbuze, în condiţiile în care anul trecut au fost achiziţionate 187. În acest moment licitaţia este declanşată"
, a declarat ministrul Educaţiei.

„Programul continuă, practic aproape în fiecare an s-au achiziţionat microbuze, pentru că noi trebuie să luăm în calcul şi microbuzele care ies din funcţiune. Deci nu trebuie să acoperim doar necesarul din diferite localităţi, dar să şi înlocuim autovehiculele mai vechi", a spus Remus Pricopie.

Potrivit lui Pricopie, Ministerul Educaţiei caută, împreună cu Ministerul Finanţelor, soluţii pentru decontarea cheltuielilor de transport ale cadrelor didactice navetiste din învăţământul preuniversitar, începând de anul viitor.

„Acest subiect a fost discutat cu sindicatele, a fost discutat cu Ministerul de Finanţe. Noi, în momentul de faţă, analizăm ce posibilităţi există pentru anii următori, începând chiar cu bugetul din 2014. Aş vrea mai întâi să am un tablou foarte clar şi după aceea să ne putem pronunţa", a declarat Remus Pricopie.

În opinia sa, modificarea legislativă cerută de sindicate, în sensul obligării autorităţilor locale să acopere costurile navetei cadrelor didactice, nu poate avea rezultate concrete fără găsirea unor surse de finanţare.

„Ceea ce pot spune acum este că, într-adevăr, sunt probleme, pentru că, în conformitate cu legislaţia, decontul navetei se poate face la nivelul autorităţii locale. Ori acest 'se poate' introduce din start unele diferenţe, în sensul în care sunt unele autorităţi locale care onorează această prevedere legală, în timp ce altele nu, motivând prin lipsa de fonduri. Sindicatele au cerut ca acest articol să fie schimbat şi să apară obligativitatea de a deconta. În momentul în care iei o astfel de decizie trebuie, însă, să te asiguri că acea măsură este şi implementabilă. Prin urmare, reţinerea noastră nu este de a schimba legea în acest sens, dar mai întâi trebuie să vedem în ce măsură, dacă schimbăm legea, ea devine şi efectivă", a explicat ministrul Educaţiei.

Pricopie a vorbit şi despre decontarea abonamentelor pentru transportul elevilor, subliniind că acestea vor fi decontate la zi, cu aplicarea noii proceduri care prevede plafoane maxime de cost.

„Începând cu 16 septembrie, abonamentele elevilor vor fi decontate la zi, după noua procedură, fără niciun fel de prescriere. În cazul în care vom înregistra alte tipuri de probleme, le vom analiza şi vom lua măsurile necesare. Prioritar pentru noi este ca aceşti bani să ajungă la elevi şi nu la transportatori", a declarat Remus Pricopie.

El a explicat că prin introducerea unor plafoane de decontare, la stabilirea cărora au fost luate în calcul valorile medii la nivel naţional, s-a dorit eliminarea unor costuri nejustificate.

„Noi ne-am aflat într-o situaţie fără precedent, ca abonamentele să crească de paisprezece - cinsprezece ori într-un interval de 18 luni. De ce s-a ajuns aici? Pentru că legea educaţiei avea un articol foarte generos, conform căruia contravaloarea abonamentelor elevilor, până la 50 de kilometri, se decontează de către Ministerul Educaţiei. Nu exista niciun plafon, nu exista nicio restricţie şi am ajuns ca un abonament pe 25 de kilometri să coste 500-600 de lei, ceea ce este inadmisibil", a spus ministrul Educaţiei.

Anterior, în condiţiile lipsei unui plafon maxim, sumele pentru decontarea abonamentelor au crescut foarte mult, deşi numărul de beneficiari a rămas constant, astfel că alocarea bugetară a fost depăşită încă din anul 2012, intrându-se în 2013 cu o datorie de 45 de milioane de lei.

„Am reuşit în acest moment să acoperim datoria de anul trecut şi să acoperim o bună parte din anul acesta. (...) Noi am alocat sumele pentru fiecare judeţ în parte şi acestea au fost mai departe distribuite elevilor",
a precizat Remus Pricopie.

Ministrul Remus Pricopie a participat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de Excelenţă de la Universitatea din Piteşti, realizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Argeş şi destinat pregătirii elevilor cu rezultate deosebite din învăţământul preuniversitar sursa: romaniatv.net

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

microbuze-scolare
DorohoiNews.ro, 30-09-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!

Profunde condoleanțe și compasiune familiei îndoliate!
Colectivul Societăților Comerciale Agrospicul, Spicul și Palazzo este cutremurat de vestea trecerii ...

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar

Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar
Pizzeria „La Favola di Bazi” angajează barman - ospătar pe o perioadă nedeterminată. ...

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: 0765214892

Vând casă în Dorohoi - FOTO

Vând casă în Dorohoi - FOTO
Vând casă în Dorohoi, Satu Nou, strada Nucilor nr.4. Casa este racordată la utilități, ...

Caut bonă pentru un băiețel

Caut bonă pentru un băiețel
Caut doamna cu experiență să aibă grijă de un băiat de 21 de luni o dată pe săptămână ...

Caut chirie apartament sau casă

Caut chirie apartament sau casă
Caut chirie apartament sau casă semi mobilat sau mobilat pot oferi 700 sau 800 de lei ma puteți suna ...

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp

Vând teren, strada Cașin, 3000 mp
Vand teren 3000 mp, strada Casin. Terenul este extravilan, si dispune de toate utilitățile in apropiere. ...

SC din Dorohoi angajează gestionar

SC din Dorohoi angajează gestionar
Societate comercială cu sediul în Dorohoi angajează gestionar. Relații la telefon: 0745182610

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru

Colectivul CN „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă a prof. Apostol Dumitru
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vand teren intravilan, situat pe Str.Viilor.Zona dispune de toate utilitatile necesare, cum ar fi electricitate, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro