Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Preşcolarii Grădiniţei cu P.P. Nr. 6 Dorohoi au învăţat astăzi, 23 octombrie 2013, că viaţa trebuie preţuită, cum trebuie să acţioneze atunci când se produce un cutremur şi au avut parte de un exerciţiu pentru testarea cunoştinţelor privind reacţia în cazul unui cutremur.
La ora 10:00, timp de câteva secunde, soneria Grădiniţei Nr. 6 a sunat, iar preşcolarii împreună cu cadrele didactice, dar şi reprezentanţi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Dorohoi, au simulat comportamentul în caz de seism.
„Mă bucur că astăzi am fost prezentă la Grădiniţa cu P.P. nr. 6 Dorohoi la exerciţiul de simulare în caz de cutremur. Atât preşcolarii cât şi cadrele didactice au dat dovadă de o bună cunoaştere a modalităţilor de comportament în caz de cutremur. Copiii au făcut exerciţiul de simulare cu mare plăcere, acesta decurgând conform normelor în vigoare”, a declarat şef SVSU Dorohoi, Angela Francu.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.