Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala Gimnaziala nr. 3 Borzesti, comuna Ungureni_1

Elevii și profesorii Şcolii Gimnaziale Nr.3 Borzeşti, comuna Ungureni au sărbătorit ieri, 25 octombrie 2013 Ziua Armatei Române, o zi care ar trebui să însemne pentru noi mult mai mult decât înseamnă cu adevărat. Motivul este simplu şi evident, şi aşa ar trebui să fie, dacă am privi doar puţin în istoria noastră, ca să vedem ce a reprezentat armata română în prezervarea şi existenţa noastră ca şi stat.

Înconjuraţi doar de duşmani, cărora le-am stat permanent ca sarea în ochi, insulă latină înconjurată de slavi şi fino-ugrici, de popoare venite din pustiurile Asiei pentru a se stabili aici, am fost permanent pentru ei o piedică în calea expansiunii lor. Toată istoria noastră a fost o luptă permanentă pentru existenţă şi păstrarea neamului, după atâtea lovituri, „este un miracol că mai avem un steag căruia să ne închinăm” spunea marele Nicolae Iorga. Prinşi între năvălitori, cuceritori şi imperii, călcaţi din toate părţile, am supravieţuit ca neam şi popor acolo unde alţii au dispărut. De aceea activitatea desfăşurată pe data de 25 octombrie 2013 la Şcoala Borzeşti s-a intitulat „Armata română sub semnul credinţei”, dorind să aducă un omagiu personalităţii lui Ştefan cel Mare şi rolul luptelor sale împotriva străinilor şi mai ales împotriva otomanilor.

Despre armata română se pot spune multe, însă, într-o singură zi dedicată acestei instituţii nu există spaţiu şi timp pentru evidenţierea tuturor momentelor de glorie din istoria armatei române.

Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Borzeşti coordonaţi de prof. Apostol Alexandru, au încercat să evidenţieze rolul luptelor purtate de Ştefan cel Mare împotriva otomanilor pentru apărarea creştinătăţii. În acest sens, pe data de 25 octombrie elevi din clasele V-VIII au susţinut un mic scenariu de omagiere a personalităţii marelui voievod începând cu primii săi ani din viaţă şi continuând cu principalele sale realizări în decursulul domniei sale. Rând pe rând, elevii au pus în scenă prin intermediul poeziilor dar şi legendelor istorice aspecte legate de familia lui Ştefan cel Mare, cetăţile, mănăstirile şi bisericile ctitorite de Ştefan precum şi luptele purtate de voievodul moldovean pentru păstrarea independenţei ţării.

Activitatea a fost dublată de o prezentare power-point sincronizată cu prestaţia elevilor, încercând să evidenţieze şi mai clar rolul unei armate în existenţa unui stat cu tradiţiile, obiceiurile şi credinţele sale. 

Azi e ziua armatei, a bărbaţilor şi femeilor ce poartă uniforma românească, a celor care îşi fac datoria cu ce au, cu ce ţara le-a dat, şi nu se plâng niciodată. Revenind la ceea ce ne-a ţinut pe noi aici două milenii, spun din nou că doar credinţa în Dumnezeu şi braţul armat al ţării au făcut-o. Aşa că, de fiecare dată când treceţi pe lângă o biserică, închinaţi-vă; dar descoperiţi-vă şi închinaţi-vă şi de fiecare dată când treceţi în grabă şi pe lângă un cimitir al eroilor. Ei merită asta din partea noastră, măcar atât mai putem face pentru ei!

      Dumnezeu să ocrotească România şi armata ei!

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala Gimnaziala nr. 3 Borzesti, comuna Ungureni_1Scoala Gimnaziala nr. 3 Borzesti, comuna Ungureni_2Scoala Gimnaziala nr. 3 Borzesti, comuna Ungureni_3Scoala Gimnaziala nr. 3 Borzesti, comuna Ungureni_4Scoala Gimnaziala nr. 3 Borzesti, comuna Ungureni_5Scoala Gimnaziala nr. 3 Borzesti, comuna Ungureni_6Scoala Gimnaziala nr. 3 Borzesti, comuna Ungureni_7Scoala Gimnaziala nr. 3 Borzesti, comuna Ungureni_8Scoala Gimnaziala nr. 3 Borzesti, comuna Ungureni_9Scoala Gimnaziala nr. 3 Borzesti, comuna Ungureni_10
DorohoiNews.ro, 26-10-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

27.10.2013 la 07:52

Emotionant moment, emotionanta prezentare!!! Felicitari copiilor, cadrelor didactice, d-lui prof.Apostol Alexandru! Si, daca as parafraza pe marele istoric Nicolae Iorga as spune ca este un miracol ca mai exista oameni care sa insufle tinerelor vlastare iubirea de neam si tara, sa ii invete sa-si cunoasca radacinile pentru a putea pregati viitorul !!Felicitari si succese depline!!!

26.10.2013 la 13:24

Deosebita activitate! Deosebit indemn!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro