Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, a avut loc, marți, 5 noiembrie 2013, o dezbatere privind activitățile desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță în incinta școlilor și în zonele adiacente acestora. La dezbatere au luat parte inspectorul școlar general, Mihaela Huncă, prefectul județului Botoșani, Costică Macaleți, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Poliției Locale.
Dezbaterea a debutat cu informările specifice cu privire la activitățile întreprinse de structurile MAI împreună cu partenerii cu atribuții în aplicarea măsurilor destinate creșterii gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic din unitățile de învățământ preuniversitar ale județulului Botoșani.
S-a evaluat dinamica fenomenului violenței în mediul școlar, dar și capacitatea instituțională de prevenire și combatere a fenomenului violenței în școli. Un accent al dezbaterii a fost pus pe colaborarea interinstituțională și pe informarea reciprocă privind înregistrarea și raportarea actelor de violență comise în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ. S-au stabilit, de asemenea, măsurile care se impun în perioada imediat următoare, avându-se în vedere, alături de siguranța populației școlare, și prevenirea delincvenței juvenile.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.