Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_03

Inițierea copiilor în spiritul valorilor democratice și al drepturilor omului constituie unul dintre fundamentele educației, începând cu cea mai fragedă vârstă.

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi au marcat în manieră proprie Ziua Internațională a Drepturilor Copilului. Pe lista activităților educative, desfășurate în cadrul Săptămânii Educației Globale, a fost trecută și cea coordonată de către prof. Sandu Mirela-Cristina și prof. Antonescu Cătălina.

Abordarea drepturilor copilului a fost una deosebită, din perspectivă literară. S-a pornit de la ideea că unele îndatoriri și responsabilități vor rămâne adânc gravate în memoria elevilor dacă personajelor îndrăgite le sunt asociate percepte morale. Elevii claselor a VI-a B și a VII-a B au avut astfel ocazia de a viziona secvențe sugestive din pelicule cinematografice, „Mizerabilii” și „Dumbrava minunată”, precum și de a participa la o dezbatere tematică.

Pe parcursul activității, aceștia și-au exprimat opinia cu privire la tema proiectului, au participat activ, dând dovadă de creativitate, spontaneitate și spirit de competiție. Această activitate a avut ca scop conștientizarea existenței unor drepturi și  a faptului că acestea trebuie respectate de către toți cetățenii.

Directorul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, prof. Ionescu Marius, a fost alături de cei implicați în proiect și a ținut ca la finalul dezbaterii să transmită elevilor un mesaj de solidaritate, de încurajare și de sprijin permanent oferit tuturor celor care studiază în cadrul acestei instituții.

„L'enfant doit ệtre notre souci. Et savez-vous pourquoi? Savez-vous son vrai nom? L'enfant s'appelle Avenir” (Victor Hugo)

 

DorohoiNews.ro



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_03Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_01Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_02Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_04Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_05Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_06Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_07Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_08Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_09Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_10Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_11Activitate Mihail Kogalniceanu Dorohoi_12
DorohoiNews.ro, 22-11-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro