Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Colegiul “Mihai Eminescu” Botoşani Premiul III

Vineri, 3 martie 2011, echipa Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani a primit Premiul III în cadrul concursului European Language Label, pentru proiectul Amazing Europe. Echipa botoşăneană a fost formată din doamna director Loredana Botezatu, împreună cu elevele Iacob Mădălina şi Onofrei Ioana. Membrii echipei s-au deplasat la Bucureşti alături de doamna inspector Rodica Mighiu. Proiectul Amazing Europe constă în promovarea conceptului de cetăţenie europeană prin schimburi de experienţă între cele douăsprezece ţări partenere.

Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, din Bucureşti. Au participat că invitaţi speciali domnii: Leonard Orban, din partea Preşedinţiei României, Iulia Deutsch, Reprezentanţa Comisiei Europene şi consilier Augustin Mihalache, din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

"Învăţarea şi promovarea limbilor străine trebuie să se facă într-o manieră cât mai inteligentă şi mai largă", a declarat Leonard Orban. Cităm din mesajul transmis de Daniel Petru Funeriu, Ministrul Educaţiei:” Învăţarea limbilor străine este o activitate care se adresează tuturor, indiferent de vârsta sau de motivul care a dus la decizia de a studia. Mai mult decât atât, cunoaşterea altor limbi străine contribuie la înlăturarea barierelor personale şi naţionale, permiţând europenilor să comunice, să lucreze împreună şi să se deplaseze în alte ţări.”

În continuare, invitaţii şi-au exprimat opinia privind importanţa proiectelor europene multi-lingvistice, apoi fiecare dintre cele 13 echipe şi-a  prezentat  proiectul. Echipajul botoşănean a primit cu bucurie premiul.
Festivitatea s-a încheiat, bineînţeles, cu o cupă de şampanie din partea doamnei Monica Calotă, director ANPCDEFP. (DorohoiNews.ro, Mãdãlina I.).

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Colegiul “Mihai Eminescu” Botoşani Premiul III
DorohoiNews.ro, 05-03-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

Colectivul Spicul 2 transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spicul 2 transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Societății Comerciale Spicul 2 SRL, cuprinși de tristețe, regretăm din tot sufletul trecerea ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere 48 mp + beci, str. GRIGORE GHICA nr 40 ( langă liceu) , scara din mijloc, ...

In memoriam Angela Francu: „Mulțumesc din inimă pentru că ați onorat memoria mamei mele”

In memoriam Angela Francu: „Mulțumesc din inimă pentru că ați onorat memoria mamei mele”
În aceste momente dificile, cuvintele nu pot exprima pe deplin recunoștința pe care o simt pentru ...

Cumpăr garaj în Dorohoi

Cumpăr garaj în Dorohoi
Cumpar garaj in apropiere de spital, in Dorohoi. Tel: 0729157751

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro