Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada 4-7 februarie 2014 se desfășoară, la Brașov, Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor, care reunește peste 200 de reprezentanţi ai elevilor din cele 41 de judeţe ale ţării, dar şi din municipiul Bucureşti. Evenimentul este organizat de către Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor și de către Consiliul Județean al Elevilor Brașov cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov şi al altor parteneri locali şi naţionali.
Deschiderea oficială a Adunării Generale va avea loc în data de 5 februarie 2014, începând cu ora 10, în sala festivă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, în prezența domnului prof. univ. dr. Remus PRICOPIE, Ministrul Educației Naționale, precum și a doamnei prof. univ. dr. Ecaterina ANDRONESCU, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Senatul României. Alături de reprezentanții elevilor vor fi și alţi reprezentanți ai Guvernului, ai autorităților locale şi parteneri naţionali.
În cadrul evenimentului se va stabili planul strategic de acţiune al Consiliului Naţional al Elevilor pentru anul 2014-2015, se va prezenta raportul de activitate al organizaţiei, vor avea loc alegeri pentru funcțiile de Președinte, Secretar al Departamentului de Organizare Internă și Secretar al Departamentului de Comunicare și Educație (Relaţii Externe).
De asemenea, pe lângă alegerea noului board al organizaţiei, vor mai avea loc diverse sesiuni de formare în vederea dezvoltării substructurilor, respectiv a sistemului de comunicare interjudeţeană/ interregională şi stabilirea strategiei de dezvoltare a Consiliului Naţional al Elevilor pe termen scurt, mediu şi lung.
Direcţiile strategice de dezvoltare ale organizaţiei vor fi dezbătute în cadrul celor patru ateliere de lucru, şi anume „Politici educaţionale, sociale şi de tineret”, „Organizare internă şi Human Resources (HR)”, „Relaţii externe şi Public Relations (PR)”, respectiv „Statutul Elevului”. Totodată, se va concretiza un plan strategic şi eficient în vederea aprobării Statutului Elevului, document ce conţine nu doar drepturile elevilor, ci şi obligaţiile acestora.
În cadrul celei de-a patra zi a Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor va avea loc o dezbatere între reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi cei ai Consiliului Naţional al Elevilor. Atât deschiderea oficială, cât şi sesiunea de alegeri a reprezentanţilor elevilor la nivel naţional, vor fi transmise în direct prin intermediul platformei suport a Consiliului Naţional al Elevilor, wedu.ro.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.