Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

festival martisor

Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat" Dorohoi, jud. Botoşani vă invită să participaţi la Concursul Naţional „Mărţişorul, dar al primăverii !" Ediţia a IV-a, concurs înscris în CAEN - 2014. Lucrările (mărţişoare, felicitări, pictură, grafică - desen, colaj) se trimit până la data de 28 februarie 2014.

Scopul proiectului este de cultivare şi valorificare a potenţialului creator al elevilor. Sărbătorirea într-un mod inedit a zilei de 1 Martie.

Obiectivele proiectului
sunt: Dezvoltarea simţului estetic; Stimularea activităţii în grup; Atragerea efectivă a elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular, conducând la creşterea numerică şi calitativă a acestor  activităţi;  Identificarea propriilor valori şi a grupului/comunităţii din care fac parte; Stimularea şi promovarea capacităţilor creatoare ale elevilor prin organizarea de expoziţii; Stimularea activităţii de cercetare privind  istoricul, tradiţiile şi legenda mărţişorului; Stimularea interesului elevilor pentru înţelegerea şi păstrarea tradiţiilor legate de sosirea primăverii;
Secţiuni: marţişoare, felicitări, pictură, grafică (desen), colaj

Regulament de participare:
·    Înscrierea participanţilor se face odata cu expedierea lucrărilor, completând fişa de înscriere, semnată şi ştampilată. (Anexa 1)
·    Depunerea lucrărilor se face până la data de 28 februarie 2014 (data poştei) pe adresa: LICEUL TEHNOLOGIC SPECIAL „ION PILLAT’’, str. 1 Decembrie nr.30 A, loc. DOROHOI, jud. BOTOSANI, cod. 715200, cu menţiunea „PENTRU CONCURS - MARTIŞOR”; sau personal;
·    Creaţiile artistice vor fi realizate în tehnică de lucru la alegere, pe suport A5 (felicitările) şi pe suport A6 (mărţişoarele); pe suport A4 (pictură, grafică –desen, colaj)
·    Un cadru didactic poate participa cu maxim 5 lucrări ;
·    Lucrarile se vor eticheta, pe verso, în colţul din dreapta (jos). Pe etichetă se va scrie la calculator: Numele şi prenumele elevului, clasa, îndrumătorul, şcoala, localitatea, judeţul;
·    Lucrările înscrise în concurs nu se restituie;
·    Lucrarile care nu respectă tematica şi dimensiunile nu vor intra în concurs.
·    Jurizarea lucrărilor se va face în perioada 9 - 25 martie 2014. Se vor acorda cate 3 (trei) premii I, II, III şi 3 (trei) menţiuni pentru fiecare nivel  de clasa şi diplome de participare tuturor elevilor. Pe diplome va fi precizat şi numele cadrului didactic îndrumător.
·    Diplomele se vor expedia prin e-mail, însoţite de tabelul nominal cu elevii participanţi şi premianţi  la concurs.
·    Şi în acest an şcolar, lucrările participante vor fi dăruite persoanelor cu nevoi speciale (copii şi persoane vârstnice) din municipiul Dorohoi şi din zonele învecinate.
            
Nu se percepe taxă de participare.

Coordonatori:
prof. Apetria Gabriela, e-mail: [email protected]
prof. Diaconu Mariana, e-mail: [email protected]
prof. Apetria Laurentiu, e-mail: [email protected]
prof. Slabu Liliana, e-mail: [email protected]

Vezi AICI ANEXA 1

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

festival martisor
DorohoiNews.ro, 11-02-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro