Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În cadrul săptămânii „Școala altfel”, joi 10 aprilie, elevii și profesorii implicați în programul „Patrula de Reciclare”, au organizat un marș eco pentru a promova mesajul că reducerea consumului de energie şi buna gestionare a deşeurilor sunt foarte importante dar şi pentru a-i mobiliza pe oameni să colecteze deșeuri electrice și electronice.
Peste 100 de elevi de la Liceul „Regina Maria”, Colegiul Național „Grigore Ghica”, Școala Gimnazială „Dimitrie Romanescu” și Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat”, din Dorohoi au participat la un marș pe bulevardul municipiului, cu bannere, cu diferite mesaje eco și trimitere la organizatorul principal al programului Patrula de Reciclare, Asociația RoRec, dar și stegulețe, pliante, baloane.
În cursul aceleeași zile, au fost organizate de către Patrula de reciclare a Liceului „Regina Maria” Dorohoi, două puncte de colectare pe Pietonalul Grigore Ghica şi în cartierul Plevna, unde oamenii au putut aduce aparatură electrică veche. În intervalul orar 09:00 - 14:00, în corturile special amenajate, s-au adunat televizoare, frigidere, tastaturi, mașini de spălat, imprimante şi monitoare, radiouri și tot felul de aparate electrice de mici dimensiuni pe care oamenii nu mai au cum să le folosească, pentru că sunt stricate.
Acțiunea s-a desfășurat în parteneriat cu Primăria Dorohoi și cu Asociația Română de reciclare- RoRec, al cărui reprezentant local, Simona Ghiga, ne-a sprijinit în derularea activității și ne-a însoțit pe traseul marșului.
Mulțumim, pe această cale, tuturor celor care ne-au susținut în desfășurarea acestor activități, precum și celor care au răspuns pozitiv acțiunii de colectare a DEEE. (Prof. Coordonator, Borșan Aurica)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.