Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

elevii Liceului Regina Maria Dorohoi

Urmărind dezvoltarea personală prin intermediul artei, elevii Liceului „Regina Maria″ au participat în perioada 6-17 aprilie 2014 la Reuniunea de proiect organizată în cadrul Proiectului Bilateral Comenius, „Développement personnel à travers la danse et le théâtre″, nr. de referință 13-PBL-13-BT-RO-FR, dezvoltat în cadrul Programului de Învăţare pe tot parcursul vieţii (LLP), finanţat de Comisia Europeană.

Reuniunea de proiect a avut loc în Franța, în regiunea Rhône-Alpes, la unitatea școlară parteneră, Maison Familiale et Rurale, Chatte, departamentul Isère unde Liceul „Regina Maria″ a fost reprezentat de douăzeci și unu de elevi și cinci profesori.

Elevii au participat la o serie largă de activități ce urmăresc dezvoltarea competențelor sociale și de comunicare în limba franceză, dezvoltarea personală prin teatru și dans, promovarea egalității, toleranței, a dialogului intercultural, promovarea patrimoniului național în context european. Reprezentative pentru teatrul european, piesele dramaturgilor I.L. Caragiale și Molière au constituit adevărate provocări pentru liceenii deveniți actori amatori. Elevii Liceului „Regina Maria″ au pus în scenă versiunea în franceză a piesei „O noapte furtunoasă″ în timp ce Molière a fost reprezentat de partenerii francezi prin scenete simbolice.

Cu o valoare incontestabilă în dezvoltarea personalității, dansurile au completat seria activităților de succes. Astfel, elevii au învățat, au exersat, au practicat în final cu multă măiestrie dansuri de salon, dansuri sportive, dansuri de societate și dansuri tradiționale specifice regiunii Rhône-Alpes și Moldovei. Costumele tradiționale au oferit culoare locală și o imagine complexă a spiritului național, alături de cântece tradiționale remarcabile.

Elevii au avut parte de activități complexe din domeniul teatrului și al dansului, prin prezentări teoretice, mese rotunde pe tema „Rolului artei în cultivarea frumuseții, a echilibrului personal și în dezvoltarea armonioasă a individului″, expoziția de dansatori celebri și biografiile lor, vizionarea pieselor „Notre Dame de Paris″ și „Qu’est-ce qu’on mange?″, lansarea kitului de supraviețuire conținând formule uzuale din limbile franceză, română și engleză.

Activitățile comune din cadrul proiectului vor continua până în august 2015, urmând ca în luna octombrie 2014 Liceul „Regina Maria″ să găzduiască cea de-a doua Reuniune de proiect. (prof. Ciobanu Ilucă Cristina, prof. Gheorghiță Geanina, coordonatori proiect)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

elevii Liceului Regina Maria Dorohoielevii Liceului Regina Maria Dorohoi (2)elevii Liceului Regina Maria Dorohoi (3)elevii Liceului Regina Maria Dorohoi (4)elevii Liceului Regina Maria Dorohoi (5)elevii Liceului Regina Maria Dorohoi (6)elevii Liceului Regina Maria Dorohoi (7)elevii Liceului Regina Maria Dorohoi (8)elevii Liceului Regina Maria Dorohoi (9)elevii Liceului Regina Maria Dorohoi (10)
DorohoiNews.ro, 30-04-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro