Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Mult-visatele manuale digitale nu vor mai ajunge în septembrie pe băncile elevilor! Ministerul Educaţiei este obligat să amâne licitaţia pentru cărţile electronice, din cauza unor greşeli în procedura de achiziţie.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a descoperit că ministerul nu a respectat legea în momentul în care a stabilit o serie de reguli de departajare a ofertanţilor. CNSC a cerut eliminarea sau modificarea a nu mai puţin de şapte prevederi şi amânarea cu aproape două luni a licitaţiei.
Astfel, cel mai devreme în luna octombrie ar putea fi încheiate procedurile de achiziţie. Ministrul Educaţiei nu a prezentat deocamdată un punct de vedere oficial. În schimb, reprezentanţii editurilor susţin că şansele ca elevii să primească anul acesta manuale digitale sunt aproape nule. Este al doilea an când ministrul Remus Pricopie promite că manualele vor ajunge în luna septembrie pe băncile copiilor. Sursa: realitatea.net
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.