Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un cadru didactic din Dorohoi, care a dorit să intre în audienţă, vineri, la inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, a ieşit din instituţie însoţit de poliţişti, care au fost chemaţi de cei de la ISJ.
Profesorul Ioan Domonco a dorit să poarte o discuţie cu inspectorul general, Mihaela Huncă, în vederea clarificării situaţiei acestuia. Domonco susţine că în luna octombrie a fost repartizat, în şedinţă publică, pe postul de profesor de sprijin la Liceul Tehnologic Ion Pilat din Dorohoi dar ulterior, la câteva luni, după cum susţine profesorul i s-a comunicat că a fost încadrat pe postul de învăţător-educator.
În plus, Ioan Domonco a afirmat că i-a fost blocat salariul şi de nenumărate ori a încercat să intre în audienţă la conducerea ISJ pentru clarificarea situaţiei.
„De cateva luni am solicitat si Inspectoratului Scolar Judetean si directoarei de la Ion Pilat clarificarea situatiei mele si eliberarea unei decizii corecte. Am facut numeroase demersuri de atunci de cand am primit in ianuarie informarea ca am fost repartizat pe un post de invatator-educator si am solicitat conducerii ISJ clarificari numai ca doamna inspector general nu a vrut sa ma primeasca in audienta. Cred ca am fost de vreo de opt ori. Mi s-a spus de la scoala ca imi blocheaza salariul pe nu stiu ce motiv si am venit la ISJ pentru a vedea despre ce este vorba", a declarat Ioan Domonco.
Acesta spune ca, vineri, a asteptat la usa inspectorului general si a intrat cand a vazut ca in birou nu mai este nimeni. In acel moment, cei de la ISJ au solicitata interventia politiei.
„Au chemat politia cum ca as fi fortat usa. A fost un exces de intimidare sunt persecutat de conducerea scolii", a mai spus Ioan Domonco.
„Domnul Domonco a intrat cu forţa în biroul meu cerând în regim de urgenţă o audienţă. Noi tocmai începeam o şedinţă şi l-am invitat să părăsească biroul, nu a vrut. Dumnealui a depus o solicitare la noi dar aceasta trebuie analizată", a menţionat Mihaela Huncă.
Ioan Domonco a părăsit sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, însoţit de poliţişti. Şefa IŞJ Botoşani a anunţat trimiterea unei echipe la şcoala la care Ioan Domonco a fost angajat.
Sursa: stiri.botosani.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.