Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Inspectoratul Şcolar Judeţean a aprobat calendarul evaluării activităţii manageriale a directorilor şi directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ din judeţul Botoşani, pentru anul 2013-2014.
Astfel, inspecțiile vor avea loc în perioada 11 iulie – 14 august și vor evalua activitățile directorilor, urmând ca în perioada 18-20 august să fie transmise punctajele şi calificativele propuse pentru discutarea lor în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Perioada 1-5 septembrie este reprezentată de stabilirea calificativelor finale în Consiliul de Administraţie al ISJ Botoșani, iar în perioada 8-9 septembrie are loc ridicarea calificativelor de către directorii unităţilor de învăţământ de la secretariatul ISJ Botoşani.
„Într-o apreciere generală, oamenii și-au făcut treaba, însă există și directori care nu și-au dus obiectivele la îndeplinire. Există acea radiografie a managementului unității de învățământ în care să putem face aprecierea. Începând cu 1 septembrie, detașarea unui manager de unitate de învățământ poate continua sau se poate întrerupe. Nu mi-am făcut un obiectiv în a schimba directorii, însă dacă în unele școli sunt greșeli majore, dacă greșelile persistă chiar și după ce li s-a atras atenția, pentru eficientizarea învățământului se va impune schimbarea.”, a declarat Mihaela Huncă, inspector general al IȘJ Botoșani.
Se vor putea depune și contestații în perioada 10-16 septembrie, iar soluționarea acestora și comunicarea rezultatelor finale va avea loc în perioada 17-19 septembrie.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.