Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Gala Angelica Gherman, eveniment organizat de Asociația B-Right Media în memoria regretatei învățătoare și autoare de cărți școlare, revine cu o nouă ediție.
Dacă la prima ediție a fost desemnat Învățătorul Debutant al Anului 2013, în persoana Biancăi Ababei de la Școala nr. 6 Botoșani, în acest an, la solicitarea potențialilor beneficiari, organizatorii au decis să schimbe formatul și să ofere oportunitatea tuturor învăţătorilor din judeţ,cu rezultate deosebite la catedră, de a se înscrie în competiție, indiferent de vechimea în învățământ, vârstă, de mediul (urban sau rural) în care se află școalaunde își desfășoară activitatea.
Aceştia sunt invitaţi să depună dosare prin care să-şi demonstreze performanţa şi creativitatea în activitatea didactică, în vederea obţinerii Premiului pentru „Învăţătorul Anului 2014”, ce va fi înmânat în cadrul evenimentului festiv Galei Angelica Gherman.Toate informațiile privind documentele ce trebuie incluse în dosarul de candidatură și metodologia de aplicare sunt disponibile online, la adresa gala.voluntariatbt.ro.
Calendarul competiției este următorul:
10.11.2014 - Lansarea oficială a competiției
10.11.2014 - 24.11.2014 - Depunerea dosarelor
24.11.2014- 28.11.2014 - Evaluarea administrativă și tehnică a dosarelor
29.11.2014 - Transmitereae-mail-urilor de confirmare din partea organizatorilor către finaliști
03.12.2014 - Gala „Angelica Gherman”. Vor fi invitați toți finaliștii, iar marele câștigător al Premiului Învățătorul Anului 2014 va fi anunțat în cadrul Galei.
Toți finaliștii vor primi diplome de "Finalist la Concursul Învățătorul Anului 2014". Câştigătorului i se va decerna placheta „Învăţătorul Anului 2014”, alături de un premiu în cărţi şi de o finanţare de 1000 de lei, acordată de Fundația Alfa Suflet și Energie. De asemenea, va primi consultanţă și mediatizare gratuită din partea Asociaţiei B-Right Media pentru un proiect educativ pe care îl va derula, în baza acestei finanțări, până la sfârșitul anului 2014.
Angelica Gherman, în memoria căreia Asociaţia B-Right Media organizează anual această Gală, a fost şi va rămâne în amintirea tuturor ca o învăţătoare şi autoare de cărţi şcolare cu un palmares impresionant care cuprinde: 21 de cărţi şcolare apărute şi două în curs de apariţie, toate editate la Bucureşti; tiraje însumând peste 300.000 de exemplare distribuite în întreaga ţară şi în Republica Moldova, în librăriile tradiţionale şi virtuale; 37 de ani de carieră la catedră; sute de elevi cărora le-a îndrumat primii paşi în şcoală; diploma „Gheorghe Lazăr – clasa I”, obţinută în anul 2007 şi diploma „Educatorul Deceniului” decernată de Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, respectiv Diploma de Merit în domeniul Educaţie, acordată de Primăria Municipiului Botoşani la prima ediţie a Galei Valorilor Feminine, în anul 2009. Angelica Gherman s-a stins din viaţă la 1 martie 2012, după ce, timp de mai mulţi ani, s-a luptat cu o boală necruţătoare.
Gala Angelica Gherman a fost lansată oficial la 1 martie 2013, la prima ediție fiind decernat premiul pentru Învățătorul Debutant al Anului 2013. În cadrul aceluiași eveniment, Filiala Botoșani a Uniunii Scriitorilor i-a acordat Angelicăi Gherman o Diplomă d Excelență post-mortem pentru activitatea editorială desfășurată.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.