Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_60

Balul Bobocilor a reprezentat pentru elevii Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuţa” Şendriceni nouă provocare în a-şi demonstra talentul, originalitatea şi, de ce nu, simţul umorului, într-un spectacol reuşit, a cărui tematică a fost „Tradiţional vs. Modern”.

Îmbinarea dintre modernitate şi tradiţie

Imaginaţia elevilor şi organizatorilor a fost pusă la încercare, de la ornamentele din decorul scenei, care reprezentau foarte multe elemente tradiţionale, precum roadele toamnei – dovleci, păpuşoi, baloţi de paie, pe  dar şi cu ştergare cu motive tradiţionale Contrastul dintre modern şi tradiţional era vizibil şi la prezentatorii balului. Prezentarea bobocilor a fost de asemeni în ton cu tema balului, elementele tradiţionale fiind îmbinate cu cele moderne în vestimentaţia concurenţilor la titlul de Miss şi Mister.

Dragostea de la ţară şi cea de la oraş

Sceneta „Dragoste cu tăt ci trebe” a stârnit o mulţime de hohote, fiind parodiate atât „iubirile” de la ţară, cât şi cele de oraş, cu texte de agăţat mai tradiţionale sau moderne, cu ifose şi figuri.

Celebrul „Te iubesc şi te ador, ca pe un ... tractor”, a fost pus în scenă de liceeni printr-un moment romantic dintre o fată de la oraş şi un tânăr de la ţară, obsedat de tractorul său, de la care pierduse o piesă.

„Scufiţa Modernă” a fost o nouă scenetă comică la care elevii au strălucit la interpretare.

Trupele invitate Urban Dance, Twist Crew, Cojocaru Sabin şi Mirel, dar mai ales Codruţa Barariu au energizat publicul şi bobocii. Ansamblul "Stejărelul", Simona Vornicu şi Andreea Airinei au pregătit un moment special dedicat bobocilor.  Proba surpriza a fost o adevărată nebunie, bobocii fiind puşi în încurcătură cu probe trăsnite.

Surpriza Balului a fost interpretul Aurel Moldoveanu, publiculul primindu-l cu mare bucurie,   şi care prin energia transmisa a reuşit să ridice sala in picioare, recitalul fiind o explozie  exuberanţa.

Cel mai aşteptat moment al serii a fost cel al desemnării câştigătorilor Balului Bobocilor:
Miss şi Mister Boboc 2014 - Marcu Florentina - Apostol Andrei
Locul I  - Paşu Georgiana - Groza Ionuţ   
Locul II - Lepardă Claudia - Alexandru Mircea
Locul III - Cical Georgiana - Bostan Andrei 

Albei Alina - Şfaiter Gabriel
Burlacu Adnana - Agrapinei Iulian
Costea Denisa - Marcu Ionuţ
Vătămănescu Diana - Romanescu Ştefan

Pentru a realiza acest eveniment am avut nevoie de puţin ajutor, care a venit din partea sponsorilor, cărora le mulţumim pentru sprijinul acordat.

MULŢUMIRI TUTUROR CELOR CARE AU CONTRIBUIT LA ORGANIZAREA SPECTACOLULUI!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_60Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_01Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_02Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_03Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_04Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_05Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_06Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_07Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_08Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_09Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_10Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_11Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_12Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_13Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_14Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_15Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_16Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_17Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_18Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_19Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_20Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_21Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_22Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_23Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_24Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_25Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_26Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_27Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_28Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_29Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_30Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_31Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_32Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_33Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_34Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_35Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_36Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_37Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_38Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_39Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_40Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_41Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_42Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_43Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_44Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_45Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_46Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_47Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_48Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_49Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_50Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_51Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_52Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_53Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_54Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_55Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_56Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_57Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_58Balul Bobocilor 2014_Vlahuta_59
DorohoiNews.ro, 14-11-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro