Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_17

În perioada 06 – 10.04.2015, se desfășoară în cadrul Programului „Să știi mai multe, să fii mai bun”, activități de pregătire în domeniul situațiilor de urgență la Detaşamentele de Pompieri Botoşani şi Dorohoi, de către pompieri şi peste 4800 de preșcolari, elevi şi profesori din şcolile şi liceele din municipii, orașe și comune ale județului Botoșani.

 
Riscurile potenţiale generatoare de dezastre naturale la nivelul judeţului Botoşani, regulile de comportare şi măsurile de protecţie în caz de dezastre au fost ţinta acestor manifestări. Pe lângă toate acestea participanţilor le-au fost prezentate atât tehnica de intervenţie utilizată în vederea înlăturării urmărilor producerii dezastrelor cât şi modul de folosire a acesteia. Elevii prezenţi au avut ocazia să manevreze şi să folosească echipamente de protecţie şi parte din materialele de pe autospecialele de intervenţie. Elevii au fost parte componentă a unor jocuri interactive organizate de pompieri pentru aprofundarea deprinderilor în vederea înlăturării riscurilor precum  şi cunoaşterea modului de comportare atunci când acestea apar. La finalul vizitei elevii au primit în dar calendare, pliante şi afişe cu reguli şi măsuri de comportare.
 
„Însuşirea de către elevi şi profesori a normelor şi regulilor de comportare în cazul producerii dezastrelor, de cunoaştere a semnalelor de alarmare, precum şi a procedurilor pentru protecţia proprie, a semenilor, valorilor spirituale şi a factorilor de mediu au fost scopurile urmărite de această acţiune care se desfăşoară de fiecare dată împreună şi alături de copii”, a declarat pentru Dorohoi News, Colonel Ţipişcă Radu, inspecţia județeană a I.S.U. Botoşani.
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_17Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_01Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_02Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_03Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_04Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_05Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_06Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_07Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_08Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_09Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_10Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_11Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_12Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_13Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_14Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_15Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_16Scoala altfel 2015 la pompierii dorohoieni_18
DorohoiNews.ro, 10-04-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro