Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ministerul Educaţiei prelungeşte vacanţa de Paşte, elevii urmând să revină la cursuri miercuri, 27 aprilie, potrivit unui ordin semnat, joi, de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
Elevii din învăţământul preuniversitar au intrat, luni, 18 aprilie, în vacanţa de Paşte şi ar fi trebuit să revină la cursuri marţi, 26 aprilie.
Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, în 26 aprilie nu vor fi ţinute cursuri în învăţământul preuniversitar, astfel că vacanţa de Paşte a elevilor a fost prelungită cu o zi.
"Elementele care au condus la fundamentarea deciziei iniţiate de Secretariatul de stat pentru învăţământ preuniversitar sunt legate de concomitenţa Sărbătorilor Pascale în lumea creştină şi de faptul că, în săptămâna de vacanţă care a premers Sfintelor Paşti, un număr mare de elevi a fost angrenat în olimpiadele şcolare pe discipline", se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
Conducerea Ministerului Educaţiei a considerat că, în aceste circumstanţe, o zi suplimentară de odihnă pentru elevi este binevenită, a precizat sursa citată. Ordinul de ministru a fost semnat după consultarea organizaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar.
"Acestea şi-au exprimat susţinerea faţă de iniţiativa Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Recuperarea materiei aferente zilei de marţi se va realiza intensiv, începând cu 27 aprilie şi până la finalul semestrului. Directorii de şcoli vor asigura recuperarea integrală a materiei", se mai arată în comunicatul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (DorohoiNews.ro)
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.