Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

consiliul_elevilor

Consiliul Național al Elevilor este mândru de faptul că ieri, 5 mai 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea ce reacordă dreptul de vot în Consiliul de Administrație al Unităților de Învățământ din România unui reprezentat al elevilor.

Realizarea vine după ce timp de 4 ani, elevii au făcut presiuni pentru a repara nedreptatea comisă prin adoptarea legii nr 1/2011. Prina aceasta, elevii au devenit doar observatori în Consiliul de Administrație, fiindu-le luat dreptul de vot. În completarea legii a venit Oug nr. 49/2014 care a făcut ca din observatori, elevii să devină observatori ocazionali, fiind implicați în procesul de luare a deciziilor în cadrul unității de învățământ doar în momentul în care Consiliul de Administrație considera că problema dezbătută îi viza in mod direct.

După ce 4 generații de reprezentanți ai Consiliului Elevilor s-au luptat pentru a  recâștiga dreptul peirdut în anul 2011, toți cei din mandatul de anul acesta sunt foarte fericiți de reuștită. CNE a susținut încă de la început inițiativa, făcând toate demersurile necesare legii, și urmărind cu atenție intreaga evoluție a acesteia, aprobarea ei fiind un real succes.
 
Asupra acestui moment de cotitură pentru elevii din ţara noastră Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor Horia ONIŢA a declarat că nu poate decât să îşi exprime „profunda mulțumire privind decizia legiuitorilor de a acorda dreptul de vot reprezentantului elevului în Consiile de Administrație ale Unităților de Învățământ unde există cel puțin un elev major’’ toate acestea după „mai bine de 4 ani de presiuni, lobby, poziții’’.  A mai declarat „Mă bucur că am avut ocazia să văd acest drept câștigat în timpul exercitării mandatului, iar acest fapt nu poate decât să ne responsabilizeze în demersurile de asigurare a unei reprezentativități veritabile și a unor procese electorale corecte.’’ Acesta a susţinut cu fermitate că „Din păcate, un drept câştigat nu înseamnă că demersurile pentru reprezentarea elevilor în acest sens sunt încheiate.’’ urmând „în primul rând modificarea Metodologiei de CA’’ dar mai ales „informarea beneficiarilor şi monitorizarea respectării drept obținut astăzi.’’ Deoarece in opinia lui ,,Trebuie să avem colegi competenți, transparenți, ce prezintă opinia reală a elevilor’’ dar şi că procesul „Va fi o muncă grea’’ justificând în acest sens faptul că ,, sunt peste 1400 de licee în România în care legea trebuie să ajungă să fie cunoscută şi aplicată, dar ne asumăm faptul că vom depune eforturi sporite prin structurile reprezentative la nivel județean pentru a ne asigura că dreptul pentru care luptăm de ani buni este respectat.’’ El a concluzionat că în opinia sa ,,ne aflăm la încheierea unui ciclu important în edificarea vocii reprezentative a elevilor, a cărui relevanță reprezintă un principiu fundamental al procesului educațional’’.

Dat fiind importanţa acestui fapt istoric pentru Consiliul Elevilor dar şi pentru învăţământul românesc şi-au mai exprimat opinia şi: Secretarul executiv pe relaţii externe al Consiliului Naţional al Elevilor Eusebiu TUDOROIU, acesta completând că „Faptul că s-a reușit ca în această perioadă elevii să primească un drept esențial în calitate de beneficiari direcți ai educației este un lucru cu adevărat lăudabil.’’ El sustine că „În sfârșit vedem cum sistemul educațional românesc începe să asculte părerea generației tinere’’ accentuând faptul că acesta  începe „să ia în seamă nevoile și așteptările lor’’ dar mai ales să ofere „un cadru legal elevilor prin care opiniile lor să conteze.’’ . El a mai adaugat ca „A venit momentul ca marele minus existent în ultimii 4 ani, când elevilor le-a fost amputat dreptul de vot în Consiliul de Administrație, să fie înlăturat’’ făcând în acest fel „loc colaborării bazată pe egalitate între principalii actori ai sistemului educațional: elevii, cadrele didactice și părinții."

Dar si Secretarul executiv pe organizare internă al Consiliului Naţional al Elevilor Cătălin ZUGRAVU care a avut un cuvânt de spus pe această temă, declarând că „Reprezintă o mare bucurie pentru noi, reprezentanţii elevilor, sa asistam la momentul în care învăţământul românesc preuniversitar revine pe calea cea dreapta a democraţiei.’’ şi că „După aceşti câţiva ani în care elevii au fost privaţi de dreptul de a îşi exprima poziţiile într-o adunare decidentă,’’ reuşind în final să „avem oportunitatea de a arăta că elevii îşi cunosc drepturile’’ dar mai ales că ei înşişi de acum înainte „îşi pot reprezenta colegii cu demnitate şi profesionalism.’’ Astfel că „În acest sens, Biroul Executiv CNE a terminat deja amendamentele Metodologiei de desfăşurare a şedintelor Consiliului de Administratie,’’ urmând a alcătui şi publică în scurt timp „un Ghid al Elevului reprezentant în CA.’’  Acesta a mai susţinut şi că „Nu vom lăsa aceasta oportunitate să treacă pe langă noi,’’ asigurându-ne că membrii Consiliului Naţional al Elevilor îşi vor „aduce contribuţia în cât mai mare măsură la democratizarea completă a sistemului de învăţământ.’’

Ca dovadă că acest eveniment reprezintă un adevarat succes pentru elevii din România chiar şi cei din mandatele anterioare au ţinut să îşi exprime părerile asupra acestui eveniment. Astfel că Iulia Flavia MIRON care a ocupat funcţia de Preşedinte CNE în mandatul 2013-2014 s-a declarat încântată susţinând „Dreptul de vot al reprezentantului elevilor în cadrul Consiliului de Administrație al unității de învățământ preuniversitar este o reușită a Consiliului Național al Elevilor’’ acest succes datorându-se  mai ales „faptului că structura este suficient de matură și puternică să adune și să formeze tineri’’ care pot dar mai ales trebuie „să ducă mai departe dezideratele pentru care aceasta militează.’’ Ea accentuează că „A fost parcurs un pas important pentru democratizarea sistemului educațional,’’ fapt ce o determină să ureze succes „reprezentanților elevilor în îndeplinirea responsabilității semnificative de a veghea asupra respectării dreptului revendicat!’’

În completarea ei a venit si Preşedintele CNE in mandatul 2012-2013, Andrei Bogdan PETRE acesta din urmă declarând fericit că „Toate eforturile elevilor, depuse începând cu anul 2011, în sfârșit, se materializează’’ în ceea ce o sa fie de acum înainte „responsabilizarea reprezentantului elevilor pentru participarea directă la luarea deciziilor în unitatea de învățământ.’’ astfel că „Dreptul de vot în Consiliul de Administrație acordat elevului reprezentant poate reprezenta, din anumite perspective, un pas înainte’’ ce duce pe drumul înspre  prea bine cunoscutul „deziderat al democratizării sistemului educațional românesc.’’ Consiliul Elevilor demonstrand iaraşi „prin efort susținut și perseverență că elevii români pot reprezenta un factor activ al procesului de aliniere la standarde europene a practicilor educaționale curente.’’

Astfel, după îndelungi dezbateri și modificări ale propunerii venite din partea reprezentanților elevilor, plenul  senatului a adoptat propunerea legislativă nr. L110/2015, miercuri 15 aprilie, ce are ca scop reacordarea dreptului de vot în Consiliul de Administrație pentru un reprezentant al elevilor. Propunerea a fost depusă la Camera Deputaților la mijlocul lunii decembrie 2014 si semnată de 48 de senatori și deputați care s-au arătat încrezători în inițiativa elevilor.

Ulterior legea a fost promulgată şi de către Președintele României Klaus Iohannis la data de 30 aprilie, începând astfel trimiterea noilor directive şi modificări către toate unitățile de învățământ şi inspectorate școlare din România, pentru a se lua la cunoștiință decizia şi a se aplica imediat.

Este o bucurie pentru elevii din România, cele mai înalte foruri reprezentative ale democrației arătându-și încă o dată susținerea față de Consiliul Național al Elevilor și proiectele acestuia. Această reuşită este de remarcat după ani întregi de muncă. Cu siguranţă aceasta îi va ajuta pe elevii din toate mediile școlare să susțină clar și răspicat perspectiva celor pe care îi reprezintă în Consiliul de Administrație şi este şansa de a vedea în viitor un învățământ ce are la bază principiile democratice.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

consiliul_elevilor
DorohoiNews.ro, 07-05-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro