Şcoala Postliceală sanitară F.E.G Education Dorohoi a organizat vineri, 22 mai 2015, în sala de festivități a Liceului „Regina Maria” Dorohoi, festivitatea de absolvire a promoţiei 2015 la specializarea Asistent medical generalist.
În anul 2014, Şcoala Postliceală FEG Education Dorohoi a obţinut acreditarea pentru specializările asistent medical generalist şi asistent medical de farmacie, iar in luna mai 2015, a autorizat două specializări noi: Asistent medical balneofiziokinetoterapie şi recuperare-cu o durată de 3 ani şi Analist programator-cu o durată de 1,5 ani.
Anul acesta au absolvit cursurile 38 de asistenţi medicali generalişti, ei fiind prima promoţie care va susţine examenul de certificare a competenţelor profesionale pe plan local. Doi dintre absolvenţi, Mihalache Iuliana Claudia şi Ungureanu Mihail, au fost gazdele evenimentului şi, în numele colegilor, au dorit să mulţumească părinţilor şi soţilor pentru suportul moral şi material, pentru încurajări, răbdare şi sacrificiul de care au dat dovadă de-a lungul celor trei ani de cursuri.
De asemenea, tot în numele colegilor, cei doi au mulţumit şi cadrelor didactice „pentru că ne-au îndrumat paşii în aceşti ani de şcoală” şi pentru că „au fost alături de noi atât ca dascăli, cât şi ca prieteni”.
Profesorii cărora celor doi le-au mulţumit în numele colegilor sunt: Cojocariu Cristina, Covaliu Mihaela, Schiopu Anisoara, Nechifor Viorica, Ciurariu Alina, Martin Elena Monica, Chelariu Simona, Cercel Elena,Fedor Alina Gina,Şulea Maria-îndrumătoarea de practică, şi nu în ultimul rand domnul director Bolohan Mihai.
La eveniment au participat absolvenţii, rudele acestora și profesorii. Festivitatea a fost deschisă de doamna Cojocariu Cristina, îndrumătoarea de an a clasei absolvente, care a trecut în revistă întreaga perioadă petrecută de proaspeţii absolvenţi pe băncile şcolii. Pe chipul tuturor absolvenţilor se putea citi bucuria că au finalizat cursurile, dar şi emoţia lor.
DorohoiNews.ro, 27-05-2015
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.