Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Inspectoratul Școlar Județean organizează, luni, de la ora 10.00, în Aula Colegiului Național A.T. Laurian ședință publică pentru soluționarea cererilor de completare a normei didactice și soluționarea cererilor de continuitate pentru detașare la cerere.
De asemenea, vor fi repartizare pe posturi cadrele didactice titulare prin detașare la cerere, care au obținut cel puțin media 5 în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la concursul organizat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante în unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2015.
În aceeași ședință va avea loc și repartizarea cadrelor didactice prin detașare la cerere, în ordinea descrescătoare a punctajelor. În data de 25 august, de la ora 10.00, tot la Colegiul Național A.T. Laurian, va fi organizată ședință publică pentru soluționarea cererilor de repartizare a candidaților cu media de repartizare minimum 5 la concursul de titularizare, sesiunea 2015, la nivelul județului în care au susținut atât proba practică sau inspecția special la clasă în profilul postului, cât și proba scrisă, ori în alte județe în care au susținut proba practică sau inspecția specială, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, scrie stiri.botosani.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.