Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Vacanța mare si-a făcut bagajele și a predat ștafeta unui nou început de an școlar. Într-un plan simbolic, septembrie devine inevitabil sinonim cu ideea de educație și început de școală.
Ne regăsim în universul școlii, părinți, elevi și profesori, încercăm să definim concepte și idealuri. Începerea școlii este un prilej de bucurie pentru unii și unul de întristare pentru alții. O parte din învățăcei visează să trăiască într-o eternă vacanță, lipsiți de griji și de efortul de a învăța, o altă parte așteaptă cu nerăbdare noul an școlar, pe care îl văd nu numai ca o treaptă necesară din viață dar și ca un prilej de a absorbi ori de a se îmbogăți cu noi cunoștințe.
Școala este locul fundamental al devenirii noastre, locul în care ne întâlnim cu ceilalți, depășim propriile individualități și singurătăți, învățând lecția comunicării, a deschiderii spre cei din jur. Școala înseamnă, în egală măsură, cunoaștere, știință, cultură, dar și morală și spiritualitate.
La început de drum, în anul scolar 2015-2016, îmi exprim încrederea în dăruirea și competența învățătorilor și profesorilor, în buna lor credință și puterea de a modela personalități, de a oferi modele de viață și profesie.
În faţa acestei responsabilităţi uriaşe, îndemnul pentru fiecare dascăl este să nu renunţe la a investi în vieţile elevilor cunoaştere, valori şi idealuri înalte, să fie modele vrednice de urmat pentru discipolii lor.
În faţa aceleiaşi responsabilităţi, invitaţia pentru părinţi este să se implice activ în educaţia copiilor, să fie prezenţi în viaţa şcolii, alături de profesori.
Copiilor le adresez provocarea competiţiei, a muncii, a disciplinei şi a studiului cu seriozitate. Voi sunteţi sensul existenţei noastre ca părinți, voi sunteţi cei în care ne investim astăzi cu dăruire şi speranţă pentru un mâine pe care îl dorim mai frumos, mai curat.
Fie ca împreună, dascăli, copii, părinți, comunitate să ne unim eforturile în folosul celor ce sunt pe drumul cunoașterii,al descoperirilor și formării personalității.
În încheiere, permiteți-mi să le transmit elevilor multă putere de muncă, alegeri înțelepte și reușite pe măsura efortului depus, părinților și cadrelor didactice multă răbdare, decizii înțelepte și să ne bucurăm împreună la sfârșitul anului școlar văzând satisfacția care va licări în ochii copiilor noştri.
Mult succes tuturor!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.