Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Anul 2001 a fost declarat de Consiliul Europei, Anul european al limbilor vorbite. De atunci, în fiecare an, la 26 septembrie se sărbătoreşte, în fiecare din cele 47 de state membre ale Consiliului Europei, Ziua limbilor vorbite.
Scopul Zilei europene a limbilor vorbite este de a serba diversitatea lingvistică în Europa şi de a sprijini cunoaşterea unui număr mai mare de limbi de către populaţie. În toată Europa se desfăşoară activităţi care stimulează oamenii către studiul limbilor străine sau către îmbunătăţirea cunoştinţelor dobândite deja.
Pentru Scoala Gimnazială “Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este deja o tradiție să marcheze acest eveniment important, nu doar într-o singură zi, ci pe parcursul unei întregi săptămâni.
În perioada 18-25 septembrie 2015, elevii atât din ciclul primar cât şi gimnazial, ajutați de profesorii de limbi şi învățători, au arătat unicitatea și frumusețea limbilor europene, precum engleza, franceza, italiana, spaniola, greaca etc. prin diverse activități în cadrul proiectului intitulat “Elogiu Limbilor europene”. Proiectul a fost prezentat vineri, 25 septembrie, si a fost structurat pe cinci paliere: 1. Prezentarea unui Ppt despre Ziua Europeană a Limbilor însoțit de lecturarea unor curiozități despre limbile vorbite în Europa. 2. Sub egida “Reading is living “/ “Lire c’est vivre” / “A citi inseamna a trăi “ elevii au citit şi comentat în limbile lui Eminescu, Balzac şi Shakespeare, texte reprezentative, apartinând literaturii europene pentru copii ( Micul Print, La Medeleni, Matilda, Oliver Twist, Poveste de Crăciun), 3. “Cântec în limbile Europei “ – moment artistic de muzică si poezie în limbile franceză, engleză, spaniolă, italiană. 4. “Snow White” – scenetă în limba engleză. 5. “Curcubeul limbilor” – expozitie de desene si baloane pictate cu mesaje în limbile europene .
Proiectul “Elogiu limbilor europene” a dorit să sublinieze faptul că studiul limbilor străine ajută nu numai la înţelegerea între oameni, dar contribuie şi la depăşirea barierelor intelectuale. Ca de fiecare data, elevii au răspuns prompt la activităţile extracurriculare propuse, au dat dovada de creativitate, imaginație, dragoste pentru limbile străine, dornici să învețe şi alte limbi decât cele studiate în şcoală. În cadrul societăţii angrenate într-un proces continuu de globalizare, stăpânirea limbilor străine semnifică mai multe şanse – şanse de a lucra, de a studia, şanse pentru o viaţă mai bună decât în ţara de origine sau în alte părţi ale lumii.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.