Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Salariile personalului din învăţământ vor fi majorate cu 15 la sută începând cu data de 1 decembrie, a anunţat, luni, după negocierile cu sindicatele, ministrul Educaţiei, Mihai Cîmpeanu, precizând că de acestă creştere vor beneficia 304.000 de persoane - cadre didactice şi personal auxiliar.
„Am convenit ca după ce s-au acordat creşteri salariale de 10 la sută pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, 5 la sută în martie şi 5 la sută în septembrie, după ce s-au acordat creşteri de 12 la sută pentru personalul nedidactic, în luna august, să se mai acorde în acest an, începând cu 1 decembrie, o creştere de 15 la sută pentru tot personalul din învăţământ - didactic, didactic auxiliar şi nedidactic”, a declarat ministrul Educaţiei, la finalul discuţiilor care au avut loc la Palatul Victoria cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ.
Mihai Cîmpeanu a precizat că după această ultimă majorare de 15 la sută se ajunge la o creştere medie a salariilor din învăţământ cu 26,7 la sută, în acest an.
El a mai spus că efortul bugetar pentru aceste ultime majorări salariale este de 1,7 miliarde de lei pentru cei peste 304.000 de angajaţi din educaţie.
„Este vorba despre 221.000 de angajaţi personal didactic şi auxiliar, la care se adaugă 53.000 de angajaţi personal nedidactic din învăţământul preuniversitar, la care se adaugă 30.000 de persoane din învăţământul universitar, 23.000 de persoane personal didactic şi 7.000 de persoane angajate ca personal nedidactic. În total, 304.000 de persoane vor beneficia de aceste creşteri salariale de 15 la sută, peste majorările deja acordate, de 10, respectiv 12 la sută în 2015”, a mai spus ministrul Educaţiei.
Câmpeanu a adăugat că aceste majorări salariale vor fi prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă care va fi promovată în acestă lună.
Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) hotărâseră, în 17 septembrie, după întâlnirea cu miniştrii Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, Muncii, Rovana Plumb, Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi Dialogului Social, Liviu Pop, să amâne luarea unei decizii privind eventuale proteste, până în 10 octombrie, când reprezentanţii Executivului promiseseră că vor şti exact care este majorarea pe care o vor aplica salariilor din educaţie şi de la ce dată, în funcţie de datele fiscal-bugetare.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Simion Hancescu arăta că sindicaliştii au solicitat Guvernului o creştere de 15 procente de la 1 noiembrie.
Discuţiile de atunci au avut loc după ce, în 15 septembrie, negocierile dintre premierul Victor Ponta şi liderii sindicatelor din Educaţie nu au ajuns la niciun rezultat, Guvernul propunând o majorare salarială de 10%, de la 1 decembrie, cu plata la 1 ianuarie 2016, în timp ce sindicatele au spus că doresc o creştere de 15%, din noiembrie sau una de 20%, din decembrie.
Solicitările sindicaliştilor din educaţie de majorare a salariilor au fost transmise guvernanţilor după ce Executivul a decis creşterea salariilor cadrelor medicale cu 25%, începând din 1 octombrie.
Angajaţii din sistemul sanitar sunt primii bugetari care primesc salarii mărite înainte ca noua Lege a salarizării să intre în vigoare.
Proiectul de Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care prevede creşteri salariale în Educaţie, Administraţie şi Sănătate, ar urma să ajungă în Parlament pentru dezbatere în sesiunea de toamnă.
Din 1 august au crescut indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii, miniştrilor, vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Avocatului Poporului, preşedintelui Consiliului Legislativ şi celui al Curţii de Conturi, şefului Secretariatului General al Guvernului şi cel al Cancelariei premierului.
Astfel, indemnizaţiile lunare ale preşedintelui ţării, prim-ministrului şi preşedinţilor celor două Camere parlamentare au fost majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net) iar salarizarea vicepremierului a fost fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net). Miniştrii şi alte categorii de demnitari, inclusiv şefii serviciilor de informaţii, primesc o indemnizaţie lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net). În această ultimă categorie au fost incluşi şi consilierii prezidenţiali, care au rang de ministru, conform OUG care se aşplică din august.
Aceeaşi indemnizaţie brută de 19.055 lei este acordată şi miniştrilor-delegaţi, vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor din Senat şi Camera Deputaţilor, secretarului general al Guvernului, şefului Cancelariei premierului, Avocatului Poporului, preşedintelui Consiliului Legislativ, preşedintelui Curţii de Conturi, directorilor SRI, SIE, SPP şi STS. Sursa: zf.ro.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.