Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Săptămâna 9–13 noiembrie 2015, dedicată Educației permanente și nonformale în cadrul evenimentului celebrat la nivel european, Festivalul Național al Șanselor Tale, a prilejuit organizarea unei palete largi și diversificate de activități la Liceul „Regina Maria", sub sloganul „Educația nonformală și bucuria învățării”.
Pornind de la afirmația „Viitorul aparține celor care cred în frumusețea propriilor vise”, (Eleanor Roosevelt), elevii Reginei au sărbătorit bucuria învățării prin metode nonformale diverse, amuzante, alături de parteneri locali și regionali.
Invitației de a călători virtual prin Europa, lansată de prof. Gomeniuc Oana și Cojocaru Daniela,i-au răspuns elevii din clasele a IX-a C și X-a D, oferind ocazia de a descoperi și de a promova țările Europei prin intermediul clișeelor și stereotipurilor, a simbolurilor naționale, a gastronomiei specifice. Deschisă în mod solemn prin intonarea Imnului României și a Imnului Uniunii Europene, călătoria virtuală a fost completată de experiențele culinare inedite, clișee dulci și savuroase ale bucătăriei europene.
„Școala viitorului”, activitatea realizată de prof. Ilași Iulia-Camelia în parteneriat cu Liceul Special „Ion Pillat”, a reunit proiecțiile elevilor în ceea ce privește imaginea ideală a școlii românești, o școală a viitorului în care bucuria învățării să fie susținută de contextul socio-cultural și economic.
Clasa a X-a A a creat o imagine practică a finalității învățării, prin omagiul adus marii personalități a județului Botoșani și a României deopotrivă, medic specialist neurochirurg, punct de reper și exemplu demn de urmat pentru întreaga comunitate, d-lui Leon Dănăilă.
Elevii esteticieni au demonstrat prin talentul lor că bucuria învățării ar trebui să ne definească la orice vârstă și în orice domeniu al vieții. Astfel, prin „Îndemânare și talent” și sub îndrumarea d-nelor Afloarie Aurica, Dănilă Mihaela și Roșu Daniela, s-a realizat schimbul de bune practici între elevi provenind de la specializări diferite.
„Antrenează-te pentru succes” a fost îndemnul sub care elevii claselor terminale, sub îndrumarea prof. Sandu Mariana și Amarinei Tania, au simulat paşii care trebuie parcurşi pentru a obţine un loc de muncă, prin completarea documentelor din Portofoliul Personal European și prin proiectarea unui interviu de angajare.
Bucuria învățării limbilor străine a fost marcată de elevii filologi și informaticieni deopotrivă, reuniți de dragostea și frumusețea limbilor vorbite pe teritoriul Europei. Activitatea a reunit saluturi și cuvinte cheie în limbile Europei, iar greaca, olandeza, croata, portugheza, suedeza, poloneza, finlandeza, italiana, spaniola, germana au sunat foarte bine în discursurile elevilor de la clasele a IX-a E și a X-a A.
„Ai carte, ai parte” a fost concluzia elevilor îndrumați de prof. Borșan Aurica și Mihoc Elisabeta, participanți la o dezbatere care a pus pe primul loc rolul și finalitatea învățării, în concordanță directă cu atingerea succesului profesional.
Antrenând peste 600 de elevi de la Liceul „Regina Maria" în activități de anvergură, Festivalul Național al Șanselor Tale, ediția 2015, a oferit ocazia de a promova învățarea în toate formele ei, în cadrul școlii, al comunității sau al familiei, mizând mereu pe importanța de a cultiva elevilor nevoia de a crede în propriile visuri.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.