Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Festivalul Mostenitorii 01

Suntem deja la mijlocul lunii decembrie şi ce altceva ne-ar putea bucura inima, ne-ar înălţa sufletul dacă nu apropierea sărbătorilor sfinte. Sărbătorile de iarnă sunt mereu aşteptate cu drag.

Asta pentru că sărbătorile creează momente de apropiere sufletească între oameni, aduc armonie, veselie şi gânduri de recunoştinţă.

De 11 ani încoace, Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi devine, în această perioadă, scena de pe care răsună cele mai frumoase colinde şi obiceiuri de iarnă specifice Moldovei. Şi face acest lucru prin intermediul  copiilor din grădiniţele şi şcolile participante la acest proiect.

În ziua de 11 decembrie 2015, s-a desfăşurat ediţia cu numărul 11 a Festivalului-concurs judeţean de datini şi obiceiuri de iarnă „Moştenitorii”, unde, într-o atmosferă de sărbătoare, într-un décor de basm s-au perindat pe scena grădiniţei, colindători, magi, urători, căiuţi, urşi, căpriţe şi mascaţi. Cu toţii au demonstrat că obiceiurile din zona Moldovei reprezintă un tezaur păstrat cu sfinţenie şi dus mai departe. La secţiunea de interpretare au participat  280 de copii şi 45 de cadre didactice din grădiniţele: Ştefan cel Mare şi Sfânt Dorohoi, Grădiniţele Nr. 1 şi 2 Pomârla, Grădiniţa Dumbrăviţa, Grădiniţele nr. 4,  5, 6,  8, 10, Albă-ca-Zăpada Dorohoi, Şcoala Gimnazială Mihail Kogălniceanu Dorohoi, Grădiniţa Nr. 22 Botoşani.

Participanţii la spectacolul de datini au putut admira şi expoziţia „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă”, realizată din lucrările primite la secţiunea a II-a, de creaţie plastică, a acestui concurs. La această secţiune un număr de 55 cadre didactice au coordonat 155 de preşcolari şi copii din clasa pregătitoare  în realizarea lucrărilor.

Din juriul festivalului-concurs au făcut parte:
Prof. Paula Gavriluţă – Inspector pentru Educaţia Timpurie ISJ  Botoşani
Prof. Marcel Dupu-Director Clubul Copiilor Dorohoi
Prof. Mariana Boureanu-Metodist ISJ Botoşani
Emanuela Ţigănescu-Membru Consiliul Reprezentativ al Părinţilor
Prof. Paul Ciprian Mihai-Clubul Copiilor Dorohoi
Prof. Constantin Dicu-coregraf Clubul Copiilor Dorohoi
 
O zi de neuitat petrecută de copii, părinţi şi cadre didactice la Grădiniţa „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Festivalul Mostenitorii 01Festivalul Mostenitorii 02Festivalul Mostenitorii 03Festivalul Mostenitorii 04Festivalul Mostenitorii 05Festivalul Mostenitorii 06Festivalul Mostenitorii 07Festivalul Mostenitorii 08Festivalul Mostenitorii 09Festivalul Mostenitorii 10Festivalul Mostenitorii 11Festivalul Mostenitorii 12Festivalul Mostenitorii 13Festivalul Mostenitorii 14Festivalul Mostenitorii 15Festivalul Mostenitorii 16Festivalul Mostenitorii 17Festivalul Mostenitorii 18Festivalul Mostenitorii 19Festivalul Mostenitorii 20Festivalul Mostenitorii 21Festivalul Mostenitorii 22Festivalul Mostenitorii 23Festivalul Mostenitorii 24Festivalul Mostenitorii 25Festivalul Mostenitorii 26Festivalul Mostenitorii 27Festivalul Mostenitorii 28Festivalul Mostenitorii 29Festivalul Mostenitorii 30Festivalul Mostenitorii 31Festivalul Mostenitorii 32Festivalul Mostenitorii 33Festivalul Mostenitorii 34Festivalul Mostenitorii 35Festivalul Mostenitorii 36Festivalul Mostenitorii 37Festivalul Mostenitorii 38Festivalul Mostenitorii 39Festivalul Mostenitorii 40Festivalul Mostenitorii 41Festivalul Mostenitorii 42Festivalul Mostenitorii 43Festivalul Mostenitorii 44
DorohoiNews.ro, 16-12-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro