Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Dumbravita 04

Și elevii claselor pregătitoare și I - IV de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Dumbrăvița așteaptă și sărbătoresc ziua de 15 ianuarie, de fiecare dată, cu foarte mare bucurie și dăruire. Dacă e ger, dacă viscolește sau dacă plouă nu are nicio importanță pentru că, oricum ar fi vremea, Mihai Eminescu răsare ca un soare blând în sufletele celor mici și ninge lin cu poezii încărcate de expresii frumoase.

Învățătorii lor, neobosiți în stăruință și la fel de emoționați în fiecare an, le stimulează interesul de a citi, de a studia, de a cunoaște opera marelui poet antrenându-i în activități artistice ample dedicate Luceafărului.
 
Și anul acesta, Ziua lui Eminescu a fost sărbătorită cu toată simțirea și gingășia școlarilor mici din Dumbrăvița.

D-nii învățători le-au povestit  despre copilăria lui Mihai Eminescu ajutându-i pe elevi să înțeleagă faptul că marele poet a fost și el copil, a trecut prin întâmplări interesante, unele dintre ele asemănătoare cu cele prin care trec copiii în ziua de azi. Faptul că, în copilărie, natura a avut o mare influență asupra poetului a atras atenția școlarilor, care îl vedeau parcă pe copilul Eminescu scriind, cu tocul lui vrăjit, pe malul lacului. Acest microunivers a fost surprins de elevi într-o expoziție de lucrări plastice inspirate de mesajele poeziilor lui Eminescu.

Cei mai buni recitatori din clasele participante, îndrumați de înv. Rateș Elena, Dodu Angela, Ciurciun Ioan, Drescanu Corneliu și Fulga Luminița, au prezentat un medalion literar de excepție fiind aplaudați pentru sensibilitate artistică și intonație.

Surpriza frumoasă adusă de cei mai mici școlărei, din clasa pregătitoare, a făcut ca sala să răsune cristalin și melodios de interpretarea fragmentelor „Sara pe deal” sau „Somnoroase păsărele”, ici-colo întreruptă de tonul baritonal al d-nului învățător Drescanu Corneliu.

Elevii clasei a II a au organizat concursul „Cine titlul îl ghicește, / O carte în dar primește”. Au citit fragmente din poeziile cunoscute scrise de Mihai Eminescu, iar câștigătorii nu au întârziat să apară. Cu drag i-au premiat pe colegii lor, mai mari sau mai mici, cu cărți aduse din biblioteca personală. Dacă priveai pe geamurile aburite ale școlii, îți spuneai în gând: „Iarna-i ici, vara-i departe”, iar dacă priveai ochii senini din sală înțelegeai că „Totu-i vis şi armonie” .

„Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.”
(Glossă de Mihai Eminescu)
(înv. Fulga Luminița)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Dumbravita 04Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Dumbravita 01Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Dumbravita 02Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Dumbravita 03Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Dumbravita 05Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Dumbravita 06Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Dumbravita 07Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Dumbravita 08Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Dumbravita 09Scoala Gimnaziala Mihail Sadoveanu Dumbravita 10
DorohoiNews.ro, 17-01-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro