Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Ziua de 2 martie 2016 a fost prilej de bucurie pentru copiii preşcolari de la Grădiniţa cu Program Normal Broscăuţi şi de la Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Dorobanţi. Aceştia s-au întâlnit în cadrul parteneriatului educaţional intitulat „Pritenia – Un dar de preţ”, care se desfăşoară între cele două unităţi de învăţământ, pe parcursul anului şcolar 2015-2016.
Activitatea a avut loc la G.P.N. Dorobanţi, comuna Nicşeni şi a fost coordonată de ed. Miron Maricica Simina şi de prof. înv. preşc. Tarpalan Otilia. Cei 35 de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani au confecţionat felicitări dedicate Zilei Internaţionale a Mamei, lucrând individual şi în echipă, iar la sfârşitul activităţii, au avut prilejul de a socializa şi de a participa împreună la activităţi recreative.
Parteneriatul va continua prin vizite la G.P.N. Broscăuţi, programate în lunile mai şi iunie, când copiii vor desfăşura şi alte activităţi educative. Având în vedere impactul deosebit asupra copiilor participanţi şi beneficiile unui asemenea schimb de experienţă pentru toţi factorii implicaţi, coordonatorii şi-au exprimat dorinţa ca această colaborare să fie una pe termen lung.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.