Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 21

După cum deja se știe, în fiecare an se derulează săptămâna altfel „Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Activitățile sunt multe, diverse și implică un număr mare de copii, cadre didactice, părinți și parteneri de la instituțiile implicate. Și în unitatea noastră au început activitățile altfel. În primele zile din săptămână s-au desfășurat activități de socializare, de lucru pe ateliere, vizite la muzee, biblioteci, întreceri, excursii, jocuri, întâlniri.

Amintim dintre acestea activitățile:„Primăvara, armonie și culoare”, „Primăvara în operele scriitorilor”, „Piticii în lumea sportului”, „Micii actori pe scenă”, „Un cadou pentru prietenul meu”, „Universul poveștilor”, „Prietena mea, natura!”, „Mâini dibace”, „Matematica altfel”, „Mima”, „Jocuri sportive”, „Pelerinaj la Biserici și Mănăstiri”, „Valorile neamului românesc” - vizită la Muzeul Memorial „George Enescu” etc.

Obiectivele urmărite în aceste activități vizează implicarea tuturor copiilor preşcolari/elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocuparilor lor, să pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul naţional, şi să stimuleze participarea lor la acţiuni variate, în contexte nonformale. (consilier educativ prof. înv. Primar Elena Ghebac)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 21Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 02Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 03Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 04Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 05Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 06Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 07Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 08Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 09Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 10Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 11Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 12Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 13Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 14Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 15Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 16Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 17Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 18Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 19Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 20Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 01Scoala Dimitrie Romanescu Dorohoi 22
DorohoiNews.ro, 20-04-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro