Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 16

O zi frumoasă de aprilie, în preajma Sărbătorilor Pascale, când explozia de verde şi lumină scaldă chipuri frumoase de copil.

Pe scena parcă neîncăpătoare a Grădiniţei„Ştefan cel Mare şi Sfânt”, într-un decor de poveste, s-au perindat, rând pe rând, prinţi şi prințese, zâne, albinuţe şi fluturi, pitici şi iepuraşi.

Copii, părinţi, bunici, educatoare, forfotă , emoţii... în puţine cuvinte aceasta a fost atmosfera zilei de 21 aprilie 2016 la Festivalul - Concurs Judeţean de Teatru „MASCA”, competiţie ajunsă la cea de-a V-a ediţie. Descoperirea de noi talente în rândul preşcolarilor a fost scopul acestei manifestări iniţiate de prof. Anişoara Doiniţa Dupu - directorul grădiniţei şi prof. Viorica Neaună.

Din echipa de proiect au mai făcut parte:prof. Alina Daniela Ionel, prof.Anca Podoreanu, prof. Cristina Chiţan, prof. Ştefania Gheorghiescu. Fiecare personaj a încântat în felul lui, fiecare copil ce l-a interpretat a adus în faţa spectatorilor ceva din prea-plinul sufletului şi inocenţa vârstei.

Toate acestea n-au avut cum să scape spectatorului avizat, dar, mai ales juriului, format din persoane competente, cu experienţă vastă în asemenea manifestări:
·    Prof. Paula Gavriluţă- inspector pentru educație timpurie ISJ Botoşani
·    Prof. Mariana Mitrofan - metodist, membru în consiliul consultatival ISJ Botoşani
·    Prof. Marinica Boureanu-metodist, membru în consiliul consultativ al ISJ Botoşani
·    Prof. Marcel Dupu - director Clubul Copiilor Dorohoi
·    Prof. Ciprian Mihai - Clubul Copiilor Dorohoi
·    Prof. Cristina Ignat - Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi
·    Prof. Anca Podoreanu- Grădinița cu PP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
·    Emanuela Țigănescu – reprezentant al părinților, membru în Asociația „Parentis”

Invitați:
ing. Dorin Alexandrescu - primarul municipiului Dorohoi
Claudia Chirilă - director Centrul „Jurjac” Dorohoi
Prof. Drescanu Cornelius - Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița

Valoarea festivalului a fost dată de nivelul de pregătire şi talentul copiilor, de costumele şi decorul de excepţie, dar şi de participarea masivă(35 de formaţii/240 de copii, din grădiniţele „Prichindel” -Botoşani, 6,8, 10, „Albă ca Zăpada”, „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi, Grădiniţa Brăieşti, Grădinița Pomîrla, Şcoala Gimnazială „Spiru Haret”, Clubul Copiilor.

Ineditul acestui concurs l-a constituit evoluţia copiilor de la Fundaţia „Star of Hope”, Centrul „Steaua Speranţei” Dorohoi, care, împreună cu copiii grupei „Piticii”, au impresionat publicul spectator. În finalul concursului, ca invitați speciali, elevii din Trupa „Harris” de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, au prezentat piesa „D-ale Lui Nică” (instructori - prof. Cristina Ignat și preot prof. Ionuț Crețu).

Sponsorii - Asociaţia „Parentis” și SC „TransMatei” SRL - au răsplătit cu dulciuri micii actori, iar juriul a acordat numeroase premii. Clipe de neuitat petrecute de copii, părinţi, bunici şi cadre didactice la Grădinița cu PP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 16Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 03Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 03Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 04Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 05Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 06Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 07Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 08Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 09Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 10Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 11Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 12Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 13Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 14Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 15Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 02Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 17Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 18Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 19Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 20Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 21Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 22Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 23Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 24Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 25Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 26Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 27Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 28Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 29Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 30Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 31Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 32Gradinita Stefan cel Mare Dorohoi 33
DorohoiNews.ro, 23-04-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro