Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Administraţia locală a dat undă verde pentru o nouă investiție importantă în Dorohoi, ce vizează de această dată învățământul dorohoian.
Este vorba de reabilitarea și modernizarea incintei Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, investiție cu o valoare totală de 539.880 lei fără TVA, din care C+M = 374.730 lei fără TVA.
„Eu cred că această investiție trebuia făcută deoarece, după părerea mea lipsea ceva, respectiv aerul pe care ar trebui să îl dea anii 2016 unui Colegiu Național. Am apelat la un arhitect dorohoian pentru a reface spațiile necesare și pentru a da atât blazon la liceu, cât și utilitate pentru copii în timpul liber.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Investiția se referă în principal la: pavaje – 1600 mp, teren de basket – 331 mp, gradene amfiteatru, scenă acoperită, ăergolă recreație, reparații monumente, dotări mobilier urban și diferite plantări.
„Este un lucru extraordinar pentru unitatea noastră să avem aprobate astfel de proiecte. Vreau să mulțumesc în primul rând domnului primar pentru că ne-a susținut în toate demersurile noastre. Elevii sunt foarte încântați de această realizare, au văzut proiectul și nu le veneau să creadă că se va reabilita curtea școlii. Este ceva ce întrece așteptările.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Otilia Puiu, directorul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
15.05.2016 la 10:20
In loc sa faceti investitii de care nu se pot bucura prea multi dorohoieni,investitii cu tenta megalomana mai bine ati reabilita cladirile pe care le-ati dobandit si care stau sa cada sau sunt prada hotilor(vezi fosta casa de copii fete sau cladirea despre care v-ati laudat ca o veti amenaja ca un club al pensionarilor). Aceasta investitie de la Colegiul Ghica nu-si are rostul acum.
15.05.2016 la 09:50
Alo?cum se poate sa dispara terenul de fotbal?se poate face un teren pentru mai multe sporturi,nu numai pentru baschet,unde sa se mai joace fotbal in curtea bisericii? chiar nu se gandeste aici?e strigator la cer,cand eram elev la colegiu toate orele de sport se desfasurau pe teren afara in aer liber frumos,sala se folosea doar iarna,cum se poate asa ceva?
14.05.2016 la 23:31
Daca tot investiti intr-un proiect ca asta, angajati un arhitect mai bun.
14.05.2016 la 18:42
Felicitări domnului primar, felicitări conducerii colegiului! Meritau copiii și profesorii un mediu mai plăcut! Doamne-ajută!
14.05.2016 la 10:56
Iarasi bagam pavele in curtile scolilor? Domnule primar, unde ne putem duce copii sa joace fotbal, faceti terenuri pe care le tineti inchise, cand eram mici pe terenurile scolilor jucam fotbal, acum doar in parcuri, dar nu prea ai loc,
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.