Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Grădiniţa Nr. 6 Dorohoi a organizat miercuri, 18 mai 2016, Festivalul - Concurs Interjudeţean „Din lada cu zestre a bunicii”, Ediția a II-a, 2016.
Festivalul – Concurs Interjudeţean ,,Din lada cu zestre a bunicii”, iniţiat de Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 6 Dorohoi, este o poartă deschisă de transmitere şi de perpetuare a tezaurului nostru folcloric în rândul preşcolarilor.
La acest eveniment, concurenții au fost susținuți în public și de Mihaela Huncă, inspector școlar general al IȘJ Botoșani și Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
„Felicit atât organizatorii cât și partenerul acestui concurs interjudețean și anume Primăria Dorohoi pentru modul exemplar în care au organizat, pentru modul în care se promovează tradițiile românești și pentru implicarea tuturor celor din comunitate în sprijinirea copiilor de la grădiniță, pentru concurs. Cât am stat, a fost foarte frumos, ne încântă copiii și ne-au readus în minte o parte din jocurile copilăriei noastre ceea ce înseamnă foarte mult pentru a nu ne uita identitatea noastră, rădăcinile acestui popor.”, a declarat pentru Dorohoi News, Mihaerla Huncă, inspector școlar general al IȘJ Botoșani.
Prin acest concurs ne-am propus să valorizăm tradiţiile şi obiceiurile poporului nostru în contextul actual socio-cultural când influenţa mass-mediei promovează în rândul tinerilor împrumuturi din diverse culturi. Tradiţiile noastre, moştenite din moşi-strămoşi, dorim să fie preluate şi transmise următoarelor generaţii, pentru a sădi în inimile copiilor dragostea pentru frumos şi autentic, armonie, graţie, ritm.
Dorim să învăţăm elevii să aprecieze frumuseţea portului popular, a dansului şi cântecului românesc, a meşteşugurilor tradiţionale atât de mult apreciate în ţară cât şi în afara ei. De aceea am considerat oportun acest proiect educaţional în vederea evidenţierii valorilor, tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, prin care cultivăm de la cea mai fragedă vârstă sentimentul de apartenenţă, de iubire şi dragoste pentru rădăcinile şi valorile poporului român.
O ocazie eficientă de valorificare a tradiţiilor populare şi a obiceiurilor româneşti o constituie şi acest festival care este la a doua ediţie şi reprezintă un izvor de bucurie şi satisfacţie care creează copiilor o stare de bună dispoziţie favorabilă atât dezvoltării psihice, fizice cât şi estetice.
„Faptul că la acest concurs interjudețean au participat peste 300 de copii nu face decât să mă bucure pentru că o formă deosebită pe care o apreciez la cadrele didactice și copiii din Dorohoi este faptul că tradițiile noastre populare sunt foarte bine reprezentate în școala dorohoiană. Acest lucru dă posibilitatea copiilor să ia contact cu ceea ce are mai valoros poporul român și anume trecutul dar și să păstreze aceste tradiții pentru viitor. De asemenea este și un mod foarte bun ca acești copii să-și definitiveze educația și prin activități de genul acesta.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Preşcolarii sunt dornici să se implice în astfel de activităţi în care să se simtă importanţi, să ştie că activităţile lor contribuie la păstrarea şi preţuirea acestor comori inestimabile ce definesc un popor făcându-l unic, statornic şi nemuritor în ciuda scurgerii timpului.
Fascinantul univers al tradiţiei a reunit pe scena Sălii Tetrului formaţii de dansuri populare, grupuri vocale, solişti, participări reprezentative sub formă de şezătoare din Grădiniţele Nr. 4, 6, 8, “Albă ca Zăpada”,”Ştefan cel Mare şi Sfânt” ,10 Dorohoi,Grădiniţele Nr. 6,18,19, 23 şi “Şotron” Botoşani,Grădiniţele din Stroieşti, Ştiubeni, Brăieşti, Pomârla. Numărul participanţilor fiind numeros, peste 360 de copii.
Mulţumim sponsorilor pentru cadourile oferite copiilor!
30.05.2016 la 17:56
Ai fost si ai ramas un om deosebit, responsabil, care face totul "ca la carte", un om vertical, corect, deosebit, felicitari Alina pentru tot ceea ce faci, felicitari ca ai evoluat atat de frumos intre oameni de frunte. Pentru o unitate scolara esti UN MARE castig, pentru o echipa de proiect esti un castig, esti om muncitor, bravo tie si sper sa aud intr-o zi ca ai ajuns cat mai sus, meriti!!! Bravo!
25.05.2016 la 16:56
Felicitari Alina, porti cu madrie costumul popular, muncesti foarte mult si se vad rezultate frumoase! Felicitari! (o rugaminte: printre toate aceste proiecte nu uita de muzica populara)
21.05.2016 la 19:26
Am auzit-o pe aceasta doamna cantand, nu este numai un cadru didactic demn de toata lauda, canta muzica populara dumnezeieste..o Sofia Vicoveanca "mai mica", felicitari domnita, felicitari!
20.05.2016 la 22:07
Felicitari din tot sufletul Alina Stefan! Ma bucur cand te vad implicata in atatea proiecte mari, importante, alaturi de oameni mari ai invatamantului botosanean, felicitari!!! le meriti din plin, esti un cadru didactic demn de toata lauda! Felicitari colegelor tale, sunteti oameni minunati! Bravo!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.