Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

A fost lansată prima platformă de teste educaționale

Prima platformă de teste educaționale standardizate pentru elevii români a fost lansată, miercuri, de Ziua Copilului, sistemul folosind aceeași metodologie precum testele internaționale GMAT, GRE și SAT, au informat inițiatorii prin intermediul unui comunicat.

Astfel, elevii care accesează platforma Brio.ro de pe computer sau tabletă își pot testa nivelul de cunoștințe și zonele perfectibile, precum și poziția pe care o ocupă la nivel național, prin comparație cu toți ceilalți elevi de aceeași clasă din România. Testele Brio se adresează elevilor din clasele I-XII și pot fi efectuate ori de câte ori se dorește, fără ca întrebările să se repete. În prima lună de la lansare, toți cei care își creează cont pe www.brio.ro vor primi automat un credit de testare gratuit.

Proiectul este rezultatul a patru ani de muncă a unei echipe de experți în psihometrie, informatică și matematică, condusă de prof. dr. Dragoș Iliescu, doctor în psihologie și profesor universitar la Facultatea de Psihologie și științele Educației, Universitatea București, fondatorul companiei TestCentral (editorul de teste psihologice științifice din România). El este președinte al Comisiei Internaționale de Testare (ITC) și a fost președintele Asociației de Psihologie Industrială și Organizațională (APIO). Co-fondator al sistemului Brio a fost prof. emerit Thomas Oakland (1939-2015), mentorul lui Dragoș Iliescu, cunoscut sub numele de „părintele testării standardizate", care a scris 14 cărți, peste 250 de articole și peste 100 de capitole incluse în volume de știința psihologiei educaționale. Brio este susținut de "Gazeta Matematică", prin intermediul profesorului Radu Gologan, coordonatorul lotului olimpic român pentru Olimpiada Internațională de Matematică.

Sistemul este conceptualizat pentru programa școlară românească. Pentru testele de matematică, au fost dezvoltați mai mult de 20.000 de itemi, care au necesitat peste 200.000 de ore pentru calibrare prin testarea pe 60.000 de copii. La sfârșitul anului 2016, sistemul Brio va oferi și testele de limba română, iar cele de chimie și fizică vor fi disponibile la începutul anului 2017.

Brio permite părinților să urmărească performanța școlară a copilului. Prin grafice comparative realizate automat în urma fiecărui test, părinții pot înțelege care sunt zonele unde trebuie să se intervină prin exerciții sau prin meditații private, astfel încât să poată anticipa rezultatele copilului la examenele viitoare.

„Dacă nu măsurăm, nu putem îmbunătăți, iar pentru asta am dorit să creăm un sistem care să permită oricărui școlar din România să se evalueze corect, obiectiv, ori de câte ori dorește. Am investit un efort uriaș pentru ca această evaluare să ofere date robuste și să fie independentă. Datele robuste, prin care performanța unui copil să poată fi comparată cu un standard sau cu performanța altor elevi, sunt critice. Independența sistemului este și ea critică — pentru că este greu să avem încredere într-un arbitru care este și jucător", a precizat prof. dr. Dragoș Iliescu, conform comunicatului citat.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

A fost lansată prima platformă de teste educaționale
DorohoiNews.ro, 04-06-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro