Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) solicită ministrul Educaţiei, schimbarea structurii anului şcolar 2016 – 2017, pentru ca familiile cu copii şcolari să poată opta pentru concedii şi în perioada extinsă a sezonului, se arată într-un comunicat al ANAT remis AGERPRES.
„Observăm cu surprindere, că şi în acest an, proiectul de ordin de ministru referitor la structura anului şcolar 2016 – 2017 nu ia în seama poziţia exprimată constant de ANAT în legătură cu perioada vacanţei de vară a elevilor. Chiar în acest an, până în 24 iunie, ultima zi de şcoală, au fost numeroase zile toride, ce nu permit la dotările actuale ale şcolilor desfăşurarea normală a procesului de învăţământ. Aceeaşi vreme caldă a extins sezonul turistic estival, însă familiile cu copii şcolari nu pot alege perioada extinsă”, spune preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Alin Burcea, în scrisoarea trimisă ministrului Educaţiei.
Ca propuneri de lucru, ANAT susţine ideea unei vacanţe de vară eşalonată pe zone geografice (de exemplu Muntenia 1 iunie – 1 septembrie, Moldova 10 iunie – 10 septembrie, Transilvania 20 iunie – 20 septembrie), fie eşalonată pe cicluri şcolare (clasele I-IV de la 1 iunie – 1 septembrie, clasele V-VIII de la 10 iunie la 10 septembrie, liceul, între 20 iunie – 20 septembrie).
ANAT susţine că, având în continuare procesul de învăţământ ca preocupare esenţială, dar luând în calcul şi efectul direct asupra bugetelor familiilor cu copii şcolari şi efectul direct asupra economiei naţionale, ministerul Educaţiei poate identifica o soluţie mai bună pentru ca familiile cu copii şcolari să poată opta pentru concedii şi în perioada extinsă a sezonului.
Conform preşedintelui ANAT, „în această lume de interdependenţe, economia şi societatea românească pot deveni performante doar cu o gândire integratoare”.
În acest sens, conducerea ANAT a solicitat ministrului Educaţiei o întrevedere pentru a începe un dialog deschis.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.