Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

bursa FLEX 2017-2018

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educaţie Internaţională şi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, invită liceeni cu cetăţenie română să participe în programul FLEX 2017-2018. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice va promova, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene, Programul FLEX în liceele româneşti.

Programul de schimb de experienţă FLEX este finanţat de Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii şi îşi propune să ofere liceenilor din România ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane şi de a studia într-un liceu american pe parcursul anului academic 2017-2018.

Participarea în Programul FLEX, aflat acum la al doilea an de existenţă în România, este GRATUITĂ. În primul an de implementare, FLEX România a oferit bursa unui număr de 24 de liceeni români din mai multe judeţe ale ţării, aflaţi în acest moment în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California sau Maine. Programul se adresează şi liceenilor cu dizabilităţi, în generaţia recentă trei dintre bursieri fiind tineri cu diverse dizabilităţi.

Ce este FLEX?
Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992 iar acum se află în cel de-al 24-lea an de existenţă. Programul presupune un an întreg de schimb de experienţă pentru tinerii liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului promovarea înţelegerii reciproce între cetăţenii Statelor Unite şi ţările din regiune, pentru ca liceenii să înveţe mai multe despre SUA şi să le prezinte americanilor ţările lor de origine. În 2017-2018, la nivel global, aproximativ 900 de liceeni vor studia în SUA în cadrul programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane şi va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program.

Cine finanţează programul?
Programul de burse este finanţat în totalitate de către Guvernul Statelor Unite şi administrat de Biroul Educaţional şi Cultural (ECA) din cadrul Departamentului de Stat, cu finanţare de la Congresul SUA. ECA încurajează înţelegerea dintre cetăţenii Statelor Unite şi cetăţenii celorlalte state. Programul FLEX este sprijinit la nivel local de către cetăţeni şi licee din Statele Unite ale Americii ce găzduiesc, educă şi sprijină liceeni fără a primi vreo compensaţie financiară.

Criterii de eligibilitate:
Competiţia este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
·    au cetăţenie română;
·    sunt născuţi între 1 Ianuarie 2000 şi 15 Iulie 2002;
·    sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a;
·    studiază limba engleză în liceu;
·    îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza SUA şi nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.
·    Aplicaţiile pot fi depuse până pe data de 18 octombrie la următoarea adresă: https://ais.americancouncils.org/flex
·    Informaţii complete despre program pot fi obţinute scriind la adresa de email [email protected] sau accesând site-ul www.americancouncils.ro.
·    Persoană de contact: Eliza Chirilă, Country Representative, telefon: 0769 696 698

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

bursa FLEX 2017-2018
DorohoiNews.ro, 07-09-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea clasei a V-a B de la Școala „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul clasei a V-a B de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” împreună cu doamna ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro