Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Colegiul Național „Grigore Ghica” a dat startul unui nou an școlar și și-a deschis din nou porțile, în straie noi. În aceasta vară au fost începute lucrarile de reabilitare a colegiului care se poate mândri astfel cu o nouă fațadă, o curte interioară modernă și dotări interioare de excepție.
Conducerea școlii, prin director Puiu Otilia, a urat elevilor, profesorilor și părinților un an școlar liniștit, frumos, exprimând totodată certitunea că acest an va fi cel puțin la fel de bogat în realizări.
Colectivul colegiului a primit urările de bine și de suces ale primarului Dorin Alexandrescu, ale reprezentantului ISJ, inspectorul general adjunct, Paula Gavriluță, precum și indicațiile reprezentantului Poliției Municipiului Dorohoi, comisar Cristina Șoldan.
În incheierea festivității, a luat cuvântul reprezentantul elevilor, Robert Stredie care, în aplauzele tuturor a strecurat o notă de optimism și voie bună în randul bobocilor, colegilor și proaspeților absolvenți nostalgici care au ținut să asiste la eveniment.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.