Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Luni, 12 septembrie 2016, Școlile Gimnaziale din comuna Ibănești și-au deschis porțile pentru noul an școlar 2016-2017.
Festivitatea de deschidere a debutat la ora 8:30 la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Ibănești, iar la ora 10:00 la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Dumbrăvița. După ascultarea Imnului Național, toți cei prezenți au primit binecuvântarea duhovnicească prin săvârșirea slujbei TE-DEUM-ului oficiată de preoții parohi Mihai Bogdan Ștefan, pr. Iftode Marian și pr. Foca Claudiu.
Ceremonia a continuat cu o serie de mesaje adresate elevilor și părinților care au pornit cu încredere și bucurie în noul drum al formării. Cuvântul de început a aparținut primarul comunei Ibănești, dl. ing. Romică Magopeț:
„Astăzi constatăm că este un nou început pentru fiecare dintre noi, părinți, profesori, elevi. Școala este locul cel mai important dintr-o comunitate. Cu cât școala este puternică, cu atât comunitatea este puternică pentru că aici vorbim de educație. Numai cei care au educație devin oameni adevărați.(...) Educația este cea care ne diferențiază pe toți. Numai cei cu educație sunt respectați. Educația este o misiune delicată pentru profesori, dar și pentru familie și biserică. Educația necesită dăruire, răbdare, pregătire, perseverență. Educația aparține cunoașterii. Cel care este educat are drumul deschis spre reușită. Educația trebuie să fie un stil de viață. Părinții joacă un rol foarte important în formarea copiilor, prin normele etice și morale care stau la baza familiei. De asemenea, ei trebuie să țină legătură cu școala în permanență, să se sprijine reciproc. Educația este puntea de legătură dintre noi și viitorul nostru, lăsându-ne libertatea de a alege între bine și rău, de a învăța. În esență, educația se bazează pe o teorie a cunoașterii. Procesul trebuie să fie bazat pe om și integritate. Școala este locul unde trebuie să se învețe. Învățătura nu trebuie să fie o povară. Trebuie să veniți la școală din plăcere, nu din obligație. Închei cu un mesaj foarte important: În viață avem bariere. Să știți să depășiți mereu aceste bariere! Mult succes tuturor!”
Conducerea școlii, dna Director prof. Mariana Magopeț a subliniat în cuvântul său importanța și misiunea educației, a prezentat structura noului an școlar și repartizarea elevilor pe clase.
„(...) Învăţătura este mijlocul prin care putem atinge cunoașterea și, pentru a realiza acest lucru, trebuie să conștientizăm că numai prin unirea eforturilor putem realiza schimbarea. Întreaga perioadă de formare și modelare începe în familie, de unde copiii trebuie să înţeleagă şi să asimileze dimensiunea educaţiei, care se consolidează ulterior, în mod organizat, în școală și se continuă toată viaţa în relaţiile interumane. Pentru aceste motive, de la copii la părinţi, de la educatori la autorităţile cu responsabilităţi în acest domeniu, avem datoria ca, în ciuda obstacolelor care se ivesc de-a lungul timpului, să ne îndeplinim misiunea. Pentru a atinge acest scop, voi, dragi elevi, prin ascultare și receptivitate să fiţi dornici de a învăţa din știinţa educatorilor voștri ca să creșteţi frumoși și înţelepţi!(...) Fie ca începutul acestui nou an școlar să fie o zi de sărbătoare și de încredere că toţi elevii comunei Ibănești vor găsi în școală un sprijin, că noul început le va da putere dascălilor să-și asume responsabilitatea nu doar în planul strict didactic, ci și personal, că așteptările părinţilor, ale copiilor și ale întregii comunităţi îşi vor găsi împlinirea în realizările acestora, în formarea lor ca oameni cinstiţi și demni.”
În încheiere, cuvântul a fost preluat de agentul de poliție Mihai Maxin, din partea postului comunal de poliție.
„Această zi ne oferă prilejul cel mai potrivit de a vă asigura că Poliția Română este alături de voi, în slujba dumneavoastră, gata să intervină ori de câte ori va fi nevoie. Începem un nou an școlar împreună, polițițti, profesori, părinți, elevi în care vă garantăm sprijinul nostru în rezolvarea problemelor cu care vă confruntați. Dragi elevi, suntem aici pentru voi, pentru a vă proteja și a vă ajuta de fiecare dată când ne veți solicita, iar împreună vom găsi cele mai bune soluții. Pentru conduita dumneavoastră corectă nu veți primi note care să judece valoarea, dar vă veți proteja în lumea reală și veți oferi valoare lucrurilor și oamenilor.
Stimați părinți, știm că viața în care trăim nu este ușoară că timpul dumneavoastră înseamnă îndeplinirea de obligații și responsabilități, dar vă rugăm să înțelegeți și să-i îndrumați în pregătirea lor pentru viață, pe căile cela mai corecte, lipsite de riscuri și vulnerabilități. Distinși profesori, vă reamintim că, pentru noi siguranța elevilor și a dumneavoastră constituie o prioritate în activitatea noastră de zi cu zi. Avem un scop comun, acela de a forma tineri care să respecte normele sociale și să pornească în viață cu o educație bună. Dorim ca nimic să nu perturbe drumul pe care ați pornit pentru atingerea obiectivelor stabilite în activitatea școlară. În încheiere, vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate de colaborare, vom continua să fim partenerii dumneavoastră, astfel încât, eforturile noastre, ale tuturor, să conducă la un singur rezultat – o copilărie liniștită, cu reușite, care să pună bazele unui viitor frumos. Un an școlar în siguranță!”
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.