Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Începutul noului an școlar la Clubul Copiilor Dorohoi a fost marcat astăzi, 1 octombrie 2016, printr-o festivitate de deschidere care s-a desfăşurat în Amfiteatrul din curtea unităţii, sub genericul „Ziua porților deschise”, unde au participat mulţi copii, aspiranţi sau actuali membri la un o grupă din oferta educațională a unității.
Festivitatea a fost presărată cu momente artistice oferite de Orchestra de muzică populară „Mugurelul”, formaţiile de dansuri „Alunelul” și „Brâulețul” și de soliști de muzică ușoară din cadrul cercului „Muzică folk-muzică ușoară”. Evenimentul a cuprins şi o retrospectivă a activităţilor din anul şcolar precedent, fiind menţionate şi concursurile judeţene, naţionale şi internaţionale la care elevii au obţinut premii importante.
Oferta educaţională a Clubului Copiilor Dorohoi cuprinde cursuri la următoarele cercuri aplicative:
- Orchestră populară – coord. prof. Marcel Dupu;
- Informatică/Jocuri logice/Șah/Mâini îndemânatice – coord. prof. Mihaela-Laura Bolohan;
- Dansuri populare – coord. prof. Constantin Dicu;
- Muzică folk-Muzică uşoară – coord. prof. Paul-Ciprian Mihai;
- Pictură-Desen-Iconografie– coord. prof. Daniel Puhăcel;
- Cultură şi civilizaţie engleză/Teatru – coord. prof. Anca-Ioana Creţu.
„Ceea ce faceți dumneavoastră aici nu trebuie tradus în nicio limbă, pentru că ceea ce faceți de atâția ani și cu atâta dăruire la acest Club se simte prin toate simțurile omului. Și aceste talente deosebite din oraș pe care dumneavoastră le șlefuiți, nu fac altceva decât să aducă acel plus de valoare comunității noastre și nu faceți altceva decât să aduceți bucuria tuturor dorohoienilor de a vedea și de a a auzi lucruri frumoase. De aceea, prin ceea ce faceți dumneavoastră, sunteți ambasadorii mei de suflet și ambasadorii dorohoienilor. De Clubul Copiilor mă leagă o prietenie, nu numai o obligație de primar, pentru că toate domeniile pe care oamenii de aici le coordonează, nu fac decât să aducă acea plus valoare orașului Dorohoi și acestor copii minunați care sunt copiii noștri, viitorul nostru, și avem datoria și obligația ca împreună să mergem pe acest drum. Iubesc necondiționat copiii acestui oraș pentru că sunt cei mai frumoși și mai talentați din lume. Să aveți un an școlar deosebit de bogat în rezultate!” a transmis primarul Dorohoiului, ing. Dorin Alexandrescu.
Câteva cuvinte de suflet a transmis și prof. Enea Leonid, directorul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi. „În ultimii ani am desfășurat un parteneriat de mare succes împreună prin activitățile pe care le-am derulat, putem să enumerăm chiar și performanțele pe care le-am obținut, totdeauna mi-am îndrumat copiii din seriile pe care le-am avut să pășească pragul acestei instituții, aici unde găsesc oameni adevărați, o echipă de profesioniști cu care am colaborat foarte bine, aici unde copiii își pot completa foarte bine activitatea școlară. Ceea ce se întâmplă la Clubul Copiilor Dorohoi, modul în care personalul de aici își desfășoară activitatea, nu face altceva decât să completeze educația copiilor. Mult succes în acest an școlar și să desfășurați activități deosebite cu multă plăcere la Clubul Copiilor Dorohoi.”
Cuvinte pline de înțelepciune și optimism au fost transmise de domnul ing. Laurențiu Apetria, Președinte al Consiliului Reprezentativ al Părinților Clubului Copiilor Dorohoi. „Doresc tuturor elevilor de la Clubul Copiilor Dorohoi un an școlar frumos, cu reușite deosebite, să ajungă pe cele mai înalte culmi, iar cadrelor didactice, putere de muncă și obținerea a cât mai multe premii, păstrându-se tradiția și calitatea educației oferite de această instituție.”
„Astăzi, la Clubul Copiilor Dorohoi, a avut loc o sărbătoare a educației nonformale, în cadrul deschiderii oficiale a anului școlar sub genericul „Ziua porților deschise”, activitate înscrisă în cadrul Zilelor Municipiului Dorohoi. Mă bucur de interesul manifestat de părinții și elevii prezenți în număr mare la sărbătoarea noastră și sper că generațiile viitoare de elevi vor obține rezultate la fel de merituorii.” a declarat pentru DorohoiNews, directorul Clubului Copiilor Dorohoi, prof. Marcel Dupu. (C. B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.