Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Motto:
Tu, Dascăle, aduci lumină
În sufletele de copii.
Presari pe ele praf de stele,
Şi cântece, şi jucării.
Tu îi transformi în nestemate,
Cu-al tău cuvânt tu șlefuiești.
Din fiecare piatră-n parte
Tu diamante făurești.
Nimic şi nimeni nu te-ndoaie
Căci dragostea ti-e aliat.
Te mistuie a ei văpaie
Şi-o stingi cu sufletu-ti curat.
Căci zeul tău e El, Copilul!
Lui îi închini a tale zile.
Prin el trăieşti, el e motivul
Venirii tale-n astă lume.
Tu, dascăle, aduci speranţă
In sufletele de copii.
Presari pe ele praf de stele,
Şi poezii, şi bucurii.
Ziua de 5 octombrie a fost o zi specială pentru elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr.1 Hilișeu-Horia. Ziua Mondială a Educației a reușit să aducă în sufletele celor implicați, educatori și elevi, bucurie, satisfacție, recunoștință.
Motivați de dragostea pentru școală, elevii și profesorii au desfășurat activități deosebite care au avut ca scop evidențierea rolului dascălilor în dezvoltarea noilor generații și recunoașterea meritelor acestora în formarea culturii, valorilor și moralei unei societăți.
Obiectivele stabilite au vizat în egală măsură achiziția de atitudini, formarea de abilități și instrumente pentru înțelegerea și promovarea rolului educației și a educatorilor, stimularea și promovarea capacităților creatoare ale tinerei generații prin organizarea de expoziții, concursuri, programe artistice, realizarea unui schimb de experiență între cadrele didactice și tânăra generație, ameliorarea relației cadru didactic-elev.
Elevii au fost antrenaţi în activităţi în funcţie de abilităţile şi interesul fiecăruia dezvoltându-şi cunoştinţeţe generale, deprinderile artistice şi cele de muncă în echipă, descoperind un mod plăcut de petrecere a timpului liber.
Activitățile desfășurate în cele cinci structure ale școlii au fost diverse:
„Știință, creativitate, abilități” (confectionare de material didactic),
„Învățător pentru o oră” (învățarea unor poezii, pe grupe),
„Educați ca să iubim natura și animalele” - Structura Hilișeu-Crișan,
„Grădinița-micul meu univers” - Povestea educatoarei;
„Un măr pentru învățătoarea mea”
„Omul educat” - realizarea unui afiș cu proverbe despre educație
„De ce a făcut Dumnezeu învățătoarea” vizionare ppt - Structura Hilișeu-Cloșca;
„Educația începe acasă și continuă la școală” - dezbatere,
„Profesor pentru o oră” - Joc de rol,
„O floare pentru Educație” - colaj,
„Punte între generații de dascăli” - discuții cu învățători pensionari - Structura Hilișeu-Horia;
„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește” - vizionare de filme educative, dezbatere;
„Un viitor reușit prin educație” - exemple de bune practici;
„Dascălul meu” - concurs de felicitări;
„Pe urmele Domnului Trandafir” - compunere literară - Structura Iezer
Prin pasiunea şi priceperea elevilor dar și implicarea cadrelor didactice, la sfârşitul activităţii, s-au realizat în toate structurile şcolii expoziţii cu lucrările realizate de elevi, portofolii cu lucrări ale copiilor pe tema dată, fotografii. (coordonator educativ, institutor Gabriela Munteanu)
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.