Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Deschiderea programului artistic s-a realizat de către consilierul educativ, Grigore Alina care a subliniat importanța obiceiurilor de Crăciun, prezentând apoi momentele programului atistic.
Programul artistic a început cu cei mai mici dintre elevii noștri, preșcolarii care ne-au prezentat dansul tematic „Dansul fulgilor de nea” îndrumați fiind de doamna educatoare Anton Mihaela; au urmat apoi elevii din clasa pregătitoare și clasa a II-a, îndrumați de domnul învățător Luca Ovidiu Lucian care ne-au introdus în lumea minunată a sărbătorilor de iarnă prin colindele pe care le-au intonat.
Programul nostru a continuat în același ton muzical, însă cu elvii claselor V-VIII, cre ne-au încântat cu colinde intonate atât vocal, cât și instrumental, sub atenta îndrumare a doamnei profesor Gavriluță Paula.
Și pentru că de sărbători pe lângă colinde avem și alte obiceiuri, elevii șolii noastre au pregătit dansul căluților și al caprelor, pregătiți de prof. Palamariu Nuța, prof. Sabotnicu Nadia și prof. Iordache Constantin.
Programul artistic s-a încheiat cu o urătură, pregătită de prof. Horopciuc Adriana și cu sorcova tradițională. Activitatea s-a încheiat cu vizitarea expoziției de măști, realizată de prof. Mănucă Tatiana.
Pentru că ne apropiem de Sărbătorile de Crăciun, cadrele didactice de la Școala Profesională „Sfântul Apostol Andrei” Smîrdan vă urează:
„Sărbătorile când vin,
Să vă fie coşul plin,
Să aveţi pe săturate,
Casa plină, sănătate,
Punga să geamă de bani,
Mult noroc şi La mulţi ani!”
Vă mulţumim pentru participare!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.