Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Sub acest generic, în perioada 19-25 ianuarie 2017, elevii și cadrele didactice din școală au desfăşurat activități diversededicate aniversării a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească, într-un singur stat, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Îndrumaţi de cadrele didactice, elevii s-au pregătit cu entuziasm pentru a omagia memorabilul eveniment, întocmind referate în care au dezbătut importanţa zilei de 24 ianuarie 1859, subliniind semnificaţia evenimentului istoric şi au dat expresie sentimentului patriotic prin diverse manifestări artistice.
Activitățile au avut un impact deosebit în rândul celor prezenți ale căror suflet a vibrat sentimentul fierbinte al dragostei de neam și ţară, înțelegând că, dacă ne cunoaștem istoria neamului românesc, vom înțelege mai bine prezentul, învățând din trecut și vom păși cu încredere spre viitor.
Elevii au intrat în asentimentul acelor vremuri și au cântat și jucat „Hora Unirii”.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.