Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
O nouă promoție de absolvenți a Colegiului Național „Grigore Ghica” își deschide drumul către viață. Patru ani de liceu au trecut, așa cum chiar ei, absolvenții, recunosc, mult mai repede decât și-ar fi putut închipui atunci când, într-o zi de septembrie, au participat la prima festivitate de deschidere a anului școlar în calitate de liceeni.
Patru ani de prietenii noi, de speranțe, de lucrări, teze și teme, patru ani în care s-au gândit de multe ori la ziua în care toate acestea se vor termina.
Cei mai mulți dintre ei, ca toți elevii din lume, au așteptat terminarea școlii cu bucurie, visând la libertatea de a nu se mai trezi dimineața cu emoția unei teze grele sau a unei ascultări la vreun obiect nu prea drag. De câte ori nu s-au gândit că timpul trece prea încet, iar clasa a douăsprezecea este prea departe. De câte ori au numărat zilele până la vacanța de iarnă, apoi până la următoarea și de câte ori au socotit câte teze la română sau la matematică mai au de dat până la sfârșitul liceului. Socotelile și numărătorile acestea le-au făcut toți elevii dinaintea lor și le vor face toți cei care vor urma. Pentru că, la vârsta aceasta luminoasă, timpul, așa cum spunea Marin Preda, pare răbdător.
Dar, în sfârșit, numărătoarea s-a încheiat într-o zi de 24 mai, plină de soare. Terenul de sport al colegiului s-a umplut de robe serioase și de baloane vesele, de absolvenți fericiți și de părinți și profesori emoționați. Și, ca prin farmec, toți erau convinși că timpul acela răbdător a trecut prea repede.
Cursul festiv a fost deschis de către doamna inspector școlar general adjunct Paula Gavriluță, care a transmis și mesajul domnului primar. Domnul director Pădurariu Silviu și doamna director adjunct Cucoreanu Gretti au punctat oficial momentul despărțirii foștilor elevi de colegiul în care s-a petrecut o parte importantă a vieții acestora. Apoi, absolvenții și-au luat rămas bun de la toți profesorii lor, pentru care nu mai sunt, acum, elevii din bănci, ci tinerii pregătiți să devină adulți. Totul s-a încheiat cu tradiționala defilare pe pietonal, în așa fel încât orașul să ia cunoștință de frumusețea acestor foști copii.
Felicitări, absolvenți, pentru toate realizările voastre! Drum bun către ceea ce trebuie să devină un viitor senin și zbor frumos pentru toate speranțele care să facă posibil acest viitor!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.