Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un elev din Dorohoi a reuşit să convingă responsabilii din cadrul Fedreaţiei Române de Fotbal să-i accepte, într-o primă fază, un proiect ce vizează dezvoltarea fotbalului în România.
Albert Ostafe, elev la „Colegiul National Grigore Ghica” Dorohoi, în vârstă de 18 ani, a aplicat în urmă cu două săptămâni proiectul în ceea ce priveşte iniţiativa Federaţiei Române de Fotbal, numită “Youth Council”, care are ca scop atragerea tinerilor cu idei de dezvoltare a fotbalului din Romania.
Îndrumat de profesorul Ioan Hâj, de la Clubul Sportiv Şcolar din cadrul Liceului „Regina Maria” Dorohoi, elevul a reuşit să creeze un proiect care a fost acceptat de FRF.
În ciuda faptului că la acest proiect aplicanţii trebuiau să aibă vârsta cuprinsă între 19 şi 29 de ani, la 18 ani, Albert a fost invitat la seminarul “Youth Council” în perioada 13-16 iunie la Centrul Naţional de Fotbal Buftea. Acolo, cele mai bune iniţiative vor primi o finanţare din partea Federaţiei Române de Fotbal.
Proiectul adolescentului dorohoian conţine 2 faze. În prima fază, în luna octombrie a acestui an, Ostafe Albert şi profesorul Ioan Hâj vor merge şi vor analiza situaţia şcolilor din judeţul Botoşani în ceea ce priveşte dotările sportive. În faza a doua, în luna noiembrie, în Dorohoi ar urma să se organizeze o competiţie unde toate echipele participante vor primi echipament sportiv, ce ar urma sa fie achiziţionat din fondurile venite din partea FRF.
„Doresc, în primul rând, să le mulţumesc celor care au fost lângă mine în această perioadă, celor care mi-au oferit sprijinul moral necesar, în special domnului profesor Hâj Ioan, cel care a fost mereu lângă mine şi m-a ajutat cu sfaturi utile şi nu numai. Perioada în care am elaborat proiectul a fost una încărcată de stres, decizii dificile şi decisive pentru soarta initiaţivei mele. Conştientizez, în ciuda vârstei, faptul că nu va fi uşor. Plec la Buftea cu speranţa că vom obţine finanţarea necesară. Dacă este să subliniez un aspect ce a fost vital pentru această reuşită, acesta este reprezentat de unitate. Deviza proiectului meu este “Împreună suntem mai puternici”. Mizez pe unitate, solidaritate şi comunicare pentru a reuşi să dezvoltăm fotbalul botoşănean, dar în acelaşi timp şi fotbalul românesc. Este de admirat faptul că FRF susţine şi pune în aplicare ideile tinerilor cu potenţial. Acum o lună, când am discutat cu şeful Federaţiei Române de Fotbal, domnul Răzvan Burleanu, am observat faptul că tinerii reprezintă o parte importantă din viitorul FRF. Sunt fericit că pot ajuta fotbalul botoţănean, dar în acelaşi timp, voi rîmâne aceeaşi persoană, serioasă, perseverentă, care vede mai departe decât văd ceilalţi, o persoană care mereu va fi deschisă la schimbări şi care nu va ezita să ajute, pe cât posibil, la dezvoltarea fotbalului. Mereu am mers pe principiul că în viaţă, dacă iţi doreşti să realizezi ceva, poţi, dar asta, doar cu muncă, seriozitate şi profesionalism. Faptul că am ştiut ce vreau încă de la început şi nu am dat înapoi, indiferent de condiţii a fost o chestiune, necesară pentru evoluţia proiectului.Trebuie sa muncesti zi de zi, indiferent de condiţii şi să crezi în ceea ce faci”, spune elevul dorohoian Albert Ostafe.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.