Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
„Peste 60.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, în special din învăţământul gimnazial, vor intra în cel mai amplu program de formare, în următorii doi ani de zile", este anunţul ministrului Educaţiei, Liviu Pop.
Programul ar urma să fie finanţat din bani europeni. „Am proiectul pregătit. Concret, peste 60.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar, în special colegii mei din învăţământul gimnazial vor intra în cel mai amplu program de formare, în următorii doi ani de zile. Sunt bani europeni, în aşa fel încât toţi profesorii din învăţământul preuniversitar să beneficieze de acest program de formare absolut necesar implementării noilor programe şcolare", a spus ministrul Educaţiei la RFI.
Formarea continuă în cazul profesorilor este un aspect inclus deja în Legea Educaţiei şi reprezintă atât un drept cât şi o obligaţie, potrivit legislaţiei în vigoare.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.